Fostul prefect de Gorj Dan Morega a fost externat de la Psihiatrie marți, 2 aprilie, apoi audiat la IPJ Gorj, după care a fost escortat la domiciliul său din Baia de Aramă, unde va executa măsura arestului la domiciliu timp de 30 de zile, relatează Agerpres.
Tribunalul Bucureşti a anunțat luni, 1 aprilie, că Dan Morega rămâne în arest la domiciliu și are obligaţia de a nu părăsi casa în care locuiește fără permisiunea anchetatorilor, după ce a încălcat controlul judiciar şi s-a urcat din nou la volan, deşi are permisul suspendat.
Inițial, procurorii au impus control judiciar pentru Morega, apoi au cerut arestul preventiv. Pe 23 martie, Judecătoria Sectorului 1 a hotărât ca fostul prefect să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost contestată de procurori, iar tribunalul a menținut decizia judecătoriei și a respins cererea de arest preventiv.
În ultima perioadă, Dan Morega, deși avea permisul de conducere retras, a fost prins de Poliție conducând mașina de mai multe ori: de patru ori în județul Gorj, o dată în județul Mehedinți și o dată în București.
Fostul prefect PNL al judeţului Gorj a fost plasat pe 23 martie în arest la domiciliu, după ce a fost prins a șasea oară la volan fără permis, aflându-se sub control judiciar.
Morega are permisul retras din 6 februarie pe motive medicale și a fost prins pentru prima dată în trafic pe 12 februarie.
La sfârşitul lunii februarie, Morega a fost internat la Psihiatrie pentru o expertiză care să stabilească dacă mai poate conduce mașina, după ce fusese prins a patra oară conducând fără permis.
AndreyRlz 02.04.2024, 20:37
Oooo ajunge în sfârșit la pușcărie, bine îmi pare
Marica13 03.04.2024, 13:36
Ce psihiatrie băi nene Încercați să l scăpați a fost bun în funcții nu s a mai făcut control la căpățână acuma încerca să l scăpați la pușcărie direct are atâtea dosare penale Nu vă e rușine
geta60 03.04.2024, 15:50
Îl faceți și pe acesta scăpat ca de fel?
HOPAHPO 04.04.2024, 01:50
Omeni buni , este normal ca si a pierdut mintile dupa ce a fost prefect . Voi stiti ce inseamna asta ? In fiecare zi o multime de lingai iti pupa mana , altii iti deschid usile , altii te intreaba daca esti bien si vrei o cafea . Si ziua trece si la sfarsit de luna incasezi mii de lei . Si cand te vezi fara toate aceste logic ca trebuie sa treci pe la psihatrie ca sa nu inebunesti de tot .
HOPAHPO 04.04.2024, 01:53
Iar nu publicati comentariile ?