UPDATE. Dăncilă îi cere lui Iohannis să promulge cât mai rapid bugetul de stat pe 2019, pentru a se plăti alocaţiile mărite, de la 1 martie. Reacţia PNL: Formă de ''manipulare'

Comentează

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis, să promulge cât mai repede legea bugetului de stat pe 2019, pentru a putea fi plătite alocaţiile de stat pentru copii, majorate, începând cu data de 1 martie.

Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea alocaţiilor pentru copii va fi adoptată în şedinţa de Guvern de marţi, a anunţat premierul.

"Adoptăm astăzi OUG care ne va permite acest lucru. Coaliţia PSD-ALDE a identificat corect sursa de finanţare şi Guvernul a pregătit acest act imediat după votul din Parlament. Astfel, începând cu 1 martie 2019, copiii cu vârsta de până la 2 ani vor primi 300 de lei lunar, aceeaşi sumă va fi acordată şi pentru copiii cu dizabilităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani. Tot de la 1 martie, cuantumul alocaţiei lunare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va creşte la 150 de lei. Această sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestor studii", a anunţat ea.

Şefa Executivului a dat asigurări că Guvernul are asigurate în Legea bugetului de stat sumele necesare pentru toate aceste măsuri.

"Îmi exprim speranţa că preşedintele României va depăşi jocul politic şi o va promulga. Altfel, orice blocaj nu face altceva decât să confirme încă o dată demersul demagogic al Opoziţiei şi al preşedintelui Iohannis în încercarea de a aduna cât mai multe voturi ", a mai precizat prim-ministrul.

PNL: Formă de manipulare, vor să pună presiune pe preşedintele Klaus Iohannis!

Liberalii spun că apelul premierului Dăncilă este doar "o formă de ''manipulare'', prin care încearcă să pună presiune pe preşedinte, să promulge cât mai repede bugetul.

"Este o formă de manipulare ceea ce face doamna prim-ministru, pentru că legea bugetului de stat, pe lângă faptul că guvernarea a venit foarte târziu cu acest buget de stat, că ei erau obligaţi să vină anul trecut, şi acum încearcă cu o formă de manipulare specifică să vină să spună şi să pună presiune pe preşedintele României. Vreau să vă spun că amendamentul a trecut, ordonanţa va fi dată şi nu are absolut nicio legătură discuţia cu privire la legea bugetului de stat cu această majorare a alocaţiilor pentru copii. Am spus de la bun început: Partidul Naţional Liberal a spus foarte clar că această lege a bugetului de stat este foarte dăunătoare pentru români, pentru că se bazează pe aceeaşi filosofie pe care au avut-o guvernanţii în aceşti doi ani de zile - inflaţie majorată, preţuri mari, cheltuieli mari şi până la urmă nivel de trai mult mai scăzut pentru români", a adăugat deputatul PNL.

Ordonanța de Urgență privind creșterea alocațiilor de stat pentru copii ar urma să cuprindă, potrivit unor surse oficiale, o prevedere potrivit căreia majorarea sumelor se va aplica începând cu prima zi a lunii următoare promulgării bugetului de stat pe 2019. Astfel, Guvernul vrea să îl forțeze pe Iohannis să promulge legea cât mai repede, astfel încât majorarea alocațiilor să se producă începând cu data de 1 martie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Cosmin Cernat
16:20
Cosmin Cernat dă startul unei noi serii de interviuri. Ce regulă le-a impus invitaților săi
Denise Rifai
16:06
Denise Rifai, noi detalii despre emisiunea la care lucrează, după ce a părăsit „Furnicuțele”. „Va fi ceva WOW”
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:43
De ce competențe vor avea nevoie copiii de astăzi pentru lumea de mâine? Marea dilemă a unei generații crescute în era Inteligenței Artificiale
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!