UPDATE/ Guvernul condiționează majorarea alocațiilor de promulgarea legii bugetului de către Iohannis. Ordonanţa, oficial pe agenda şedinţei de Guvern

Comentează

Guvernul se reuneşte, marţi, începând cu ora 13.00, în şedinţă. Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor pentru copii se află pe agenda Guvernului, a anunţat premierul Dăncilă. Şefa Executivului a făcut apel către preşedintele Klaus Iohannis, să promulge urgent legea bugetului de stat pe 2019, astfel încât majorarea alocaţiilor să se poată aplica de la 1 martie, aşa cum e prevăzut în amendamentul adoptat de Parlament, la proiectul de lege.

UPDATE ora 14.00 Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, în şedinţa de guvern de marţi, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă privind majorarea alocaţiilor pentru copii.

"Sper că domnul preşedinte va promulga cât mai rapid legea bugetului de stat, astfel încât de la 1 martie să poată să fie plătite alocaţiile pentru copii. Adoptăm astăzi OUG care ne va permite acest lucru. Coaliţia PSD-ALDE a identificat corect sursa de finanţare şi Guvernul a pregătit acest act imediat după votul din Parlament", a precizat prim-ministrul.

UPDATE ora 13:15. Ordonanța de Urgență privind creșterea alocațiilor de stat pentru copii ar urma să cuprindă, potrivit unor surse oficiale, o prevedere potrivit căreia majorarea sumelor se va aplica începând cu prima zi a lunii următoare promulgării bugetului de stat pe 2019. Astfel, Guvernul vrea să îl forțeze pe Iohannis să promulge legea cât mai repede, astfel încât majorarea alocațiilor să se producă începând cu data de 1 martie.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat deja că proiectul ordonanţei de urgenţă va intra în şedinţa de guvern în măsura în care va obţine toate avizele de la ministere. El a mai precizat că a prevăzut în ordonanţă ca majorarea alocaţiilor pentru copii să aibă loc de la 1 martie.

Întrebat dacă va fi nevoie de alocări suplimentare la rectificarea bugetară pentru aplicarea acestor măsuri, Budăi a spus: "Deocamdată, ordonanţa nu poate fi scrisă într-un alt mod decât ceea ce e prevăzut ca amendament la Legea bugetului, dar, cu siguranţă, dacă vor fi situaţii şi va fi necesar să suplimentăm fondurile la rectificare, o vom face".

Ce prevede Ordonanţa de Urgenţă a Ministerului Muncii: Alocaţiile cresc de la 200 de lei, la 300 de lei şi de la 84 de lei la 150 de lei

Astfel, Parlamentul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, iar Ministerul Muncii a întocmit un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 61/1993 şi a Legii 448/2006, care reglementează, în prezent, plata acestor drepturi.

Astfel, potrivit proiectului de OUG, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte astfel: 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap", precizează MMJS.

De asemenea, după alineatul (3) al articolului 3, se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins: "Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, prevăzut la alin. (1) se majorează prin hotărâre a Guvernului", informează MMJS.

În acelaşi timp se modifică alineatul (1) al articolului 58 din Legea nr.448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că acest alineat va avea următorul cuprins: "Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/ SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege", completează MMJS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
MONDEN
Andra in Spania
14:43
Anunțul surprinzător făcut de Andra. Se va întâmpla în Londra. „Emoțiile mele sunt deja până la cer. Tocmai am aflat”
Claudia Pătrașcanu și Gabi Bădălău | sursa foto: Facebook
14:14
Claudia Pătrașcanu, dată în judecată de Gabi Bădălău. Ce a cerut bărbatul în instanță
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
15:02
Rusia are un plan în trei etape pentru a-i lăsa pe ucraineni fără electricitate, căldură și apă în iarna care vine. Atacuri plănuite lângă centralele nucleare
15:00
Primii kilometri din Autostrada Unirii A8, deschiși din primăvară: Peste 800 de muncitori lucrează zilnic pe șantier
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vin de la cei 4.000 de comercianți din România
14:54
“Vox populi, vox Dei”
TRENDING
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
13:23
Indicele ROBOR crește din nou și atinge cele mai mari valori din ultimele luni
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!