În aprilie, Daniel Anton (11 ani), din Glodenii Gândului, Iaşi, a primit cadou de la Libertatea o bicicletă, pentru că a salvat dintr-un incendiu un bebeluş. În urmă cu două zile, un individ l-a bătut şi i-a furat bicicleta.
Puştiul de 11 ani din Glodenii Gândului se îndrepta, zilele trecute, cu bicicleta spre satul vecin, unde tatăl lui îl trimisese să cumpere nişte medicamente pentru calul familiei. El a fost oprit de un bărbat care l-a dat jos de pe bicicletă şi a început să-l bată.
“M-a lovit cu picioarele, m-a aruncat în şanţ. Am ţipat, dar nu m-a ajutat nimeni. Nu a avut curaj să intervină nimeni. L-am rugat să-mi dea bicicleta înapoi, însă mi-a spus că eu mai pot face rost de alta, că mă iubeşte lumea. Mi-a spus că oricum am primit-o de pomană şi nu mai contează că o pierd, că nu am dat bani pe ea”, povesteşte supărat băiatul. Pentru că poliţia refuză să-l ajute, Daniel cere, prin intermediul nostru, ajutor ca să-şi recupereze cadoul.
“A venit plin de sânge acasă şi ne-am speriat foarte tare. Era lucrul la care ţinea cel mai mult. Am mers la poliţie, dar acolo ne-au spus să nu mai facem scandal, că oricum nu am dat bani pe ea. Vrem să ni se facă dreptate. Pentru noi însemna foarte mult această bicicletă”, a spus Mihai Anton, tatăl băiatului.