Daniel, elevul de 9 ani din Focșani, campion mondial la aritmetică mentală: a rezolvat 240 de calcule în 10 minute

 1 comentariu

Daniel Sava, un elev în vârstă de 9 ani de la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” din Focșani, a cucerit titlul de campion mondial la aritmetică mentală, după o demonstrație impresionantă de rapiditate și precizie, la competiția World Association of Mental Arithmetic Schools (WAMAS) 2026, desfășurată la Istanbul.

Copilul a reușit să rezolve 240 de calcule mentale în numai zece minute, fără să greșească nici măcar o singură operație. La competiție au participat peste 400 de copii din 16 țări.

Performanța sa a fost remarcată de primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, care l-a felicitat public pentru rezultatul excepțional, potrivit Agerpres.

„Din Focșani, din inima Vrancei, un copil a reușit să cucerească lumea prin inteligență, perseverență și disciplină. La doar 9 ani, Sava Daniel, elev al Școlii Gimnaziale 'Anghel Saligny', a devenit Campion Mondial la Aritmetică Mentală în cadrul competiției WAMAS 2026 de la Istanbul, unde peste 400 de copii din 16 țări și-au demonstrat cunoștințele și abilitățile. În doar 10 minute, Daniel a rezolvat  240 de calcule mentale, fără nicio greșeală. O performanță extraordinară, care vorbește de la sine despre o minte sclipitoare și despre sute de ore de pregătire, disciplină și răbdare.”, a scris edilul pe Facebook

Titlul mondial obținut la Istanbul vine după o serie de rezultate remarcabile. Daniel Sava este multiplu campion național la Olimpiada Națională de Aritmetică Mentală SmartyKids, cea mai importantă competiție de profil din România, și a câștigat numeroase premii la concursuri internaționale.

„Daniel este campion național la șah blitz, component al lotului național de șah, deținător al unui record mondial în aritmetică mentală și laureat la numeroase competiții internaționale. Povestea lui ne dovedește că marile performanțe nu țin de vârstă și nici de locul din care pornești, ci de curajul de a visa, de dorința de a munci și de oamenii care cred în tine.”, a mai adăugat primarul municipiului Focșani.

Pe lângă performanțele din domeniul matematicii, elevul din Focșani este și campion național la șah blitz, component al lotului național de șah și unul dintre cei mai promițători tineri șahiști ai României.

Aritmetica mentală este o metodă de calcul care dezvoltă memoria, atenția, concentrarea și gândirea logică prin efectuarea rapidă a operațiilor matematice fără utilizarea calculatorului sau a altor instrumente de calcul.

Specialiștii consideră că exercițiile constante de aritmetică mentală contribuie la dezvoltarea vitezei de procesare a informației și a capacității de concentrare, abilități care pot fi valorificate și în alte domenii, precum șahul sau rezolvarea problemelor complexe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Berbukson 04.07.2026, 12:26

    Nicușor câte poate să facă? ZERO!

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește