Viceprimarul unei comune doljene s-a stins din viață la doar 44 de ani în timp ce se afla în vacanță în Grecia cu familia, scrie cotidianul local Gazeta de Sud.
Viceprimarul comunei Greceşti, Daniel Sorin Calu, a murit sâmbătă. Se pare că acesta ar fi suferit un accident vascular. Bărbatul se afla în vacanţă alături de soţie şi de cei doi copii când a avut loc tragedia. Trupul neînsufleţit al edilului se află în Grecia şi urmează să fie repatriat în România, pentru a fi înmormântat. Soția lui a anunțat că înmormântarea va avea loc joi, la Grecești.
„Colectivul Primăriei Grecești, județul Dolj, anunță cu durere în suflet pierderea fulgerătoare a viceprimarului Daniel Sorin Calu. Suntem alături de familia îndurerată!
Domnul viceprimar a fost și va rămâne în inimile noastre pentru sensibilitatea și bunătatea sa pentru fiecare dintre noi!
Dumnezeu să îl odihnească!“ e mesajul transmis de angajații primăriei din Grecești.
Daniel Sorin Calu avea funcţia de viceprimar în comuna Greceşti, însă îndeplinea atribuţii de primar, după ce primarul comunei a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. Bărbatul era căsătorit și tată a doi copii, o fată și un băiat.