UPDATE ora 14.00. Autorităţile elene au precizat că situaţia a fost remediată, la acest moment, toţi turiştii români aflaţi în cele două puncte de frontieră au intrat pe teritoriul Republicii Elene, potrivit MAE.


Grecia a deschis granițele pentru turiști, fără carantina de 7 zile, începând de luni, 15 iunie, iar mulți dintre români au plecat de duminică seară spre litoralul mediteraneean.

Numai că drumul a fost blocat pentru ore bune la granița dintre Bulgaria și Grecia, punctul de trecere a frontierei de la Kulata. Iar coada, conform celor care au așteptat în mașini se întindea pe mai bine de 4 kilometri.

Când ora 00.00 e, de fapt, ora 12.00, miezul zilei

”Noi am ajuns în vamă la 4.30. Am sunat la consulat, ne-au spus că au constituit o celula de criză și încearcă să ne dea drumul cât mai curând. A fost o eroare de comunicare, grecii consideră că 15 iunie începe la 12.00, nu la miezul nopții, ni s-a transmis de la Consulat. Noi sunsasem înainte să plecăm la Poliția de Frontieră, ni s-a spus că după ora 00.00 putem intra în Grecia”, a povestit Miruna Dragomir, la Digi24.

Unii turiști români au trebuit să aștepte și 12 ore

Am așteptat! Nu am avut încotro. La ora 2.00 noaptea s-au încins puțin spiritele, dar până la urmă oamenii au înțeles că trebuie să aștepte. Vrem să mergem în vacanță în Grecia, așa că a meritat să așteptăm.

Turist român în drum spre litoralul grecesc:

Autoritățile din Grecia au deschis granița pentru turiștii români la ora 12:00. Inițial, trecerea s-a permis pe grupuri de mașini. La ora redactării acestei știri, s-a decongestionat traficul din punctul de trecere.

Foto: travelmedia.ro

104225453_10221754722633863_628069407791545213_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.