De ce s-a tăiat la mâna stângă Alexandru Solomon? Scrisoarea protestatarului din curtea Patriarhiei
Urmărește Libertatea in Google Discover
Săptămâna trecută, în plină vizită a Patriarhului Kiril al Rusiei și în mijlocul unei mări de credincioși, un bărbat, care purta la gât un medalion cu chipurile lui Patriarhului Kiril, al lui Vladimir Putin, al Patriarhului Daniel și al lui Liviu Dragnea. Într-un minut, bărbatul, identificat ulterior drept regizorul Alexandru Solomon, s-a tăiat la mână și a împărțit bani celor din jur -un gest simbolic, o punere personală în scenă a ideii de jertfă. Imediat, el a fost săltat de forțele de ordine și dus direct la spitalul de psihiatrie Obregia.
Astăzi, Alexandru Solomon a oferit și partea lui de adevăr într-o scrisoare pe care a numit-o ”[poliție + psihiatrie] x politică = ?” și pe care o redăm integral mai jos:
Pe 26 octombrie pe la ora 16 am fost pe platoul din Dealul Patriarhiei. Aveam la piept un colan pe care erau înșirate patru portrete: al Patriarhului Kiril, al lui Vladimir Putin, al Patriarhului Daniel și al lui Liviu Dragnea. M-am tăiat la mână stângă și am împărțit bani. Acțiunea a durat circa un minut, după care am fost oprit de jandarmi, dus la secția de poliție și anchetat. N-am să mă opresc aici asupra părții polițienești, ci asupra ultimului episod al acestei zile, în care am fost dus la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. Cred că dintre cele întâmplate în ziua aceea, acesta este episodul cel mai grav și care arată în ce lume trăim.La încheierea cercetărilor de la sediul poliției, pe la ora 19:30, mi s-a comunicat că urma să fiu condus la spital, pentru „analize”. Am înțeles abia în ambulanță că mergem la psihiatrie. Ironia face că pe ușa din spate a mașinii era lipită o foaie A4 pe care scria „Protest național” (și care anunța o acțiune sindicală a celor ce lucrează pe ambulanțe). Poliția m-a predat la camera de gardă pe baza unui proces-verbal care menționa că am avut o „tentativă de suicid”. Din primele momente ale conversației, medicul mi-a replicat că vizita Patriarhului Kiril nu avea nicio semnificație politică și că pe Dealul Patriarhiei se desfășura o procesiune religioasă și atât. Dar că – în același timp – trebuie să mă interneze, pentru că nu are nicio garanție că nu mă voi întoarce la Patriarhie. De ce s-a simțit obligat un medic să mă oprească de la o eventuală continuare a acestei acțiuni? N-am primit un răspuns și oricum nici nu aveam nicio intenție să mă întorc…În acest punct, în cabinet a mai intrat o doamnă doctor. I-am explicat și ei că era vorba de un gest artistic, însă nici dânsa n-a fost deloc sensibilă la acest argument. Din contră; a spus că mai bine rămân la spital, decât la secție. Întrebați, polițiștii care m-au însoțit au declarat că misiunea lor s-a încheiat și că nu există un mandat de reținere. Totuși, medicii insistau că trebuie să fiu internat, cel puțin peste noapte. De ce au considerat psihiatrii că sunt responsabili de reținerea mea și de continuarea acțiunii polițienești e încă o întrebare la care nu am răspuns. Din tot dialogul am înțeles doar că se simțeau mandatați de poliție să se asigure că nu voi tulbura liniștea publică.La un moment dat, medicul de gardă a ieșit din cabinet ca să îi telefoneze comandantului secției de poliție unde fusesem interogat. Avea nevoie, mi-a spus, de lămuriri. Poate greșesc, dar mi s-a părut că medicul aștepta o încuviințare de la șeful poliției, ca și cum se afla într-o relație de colaborare, dacă nu chiar de subordonare, cu acesta. Trebuie să mai spun că pe tot parcursul șederii mele la spital nu s-a pus niciodată problema sănătății mele, n-am fost întrebat dacă mă simt rău, sunt deprimat sau dacă am nevoie de un pahar de apă. Era vorba numai de reținerea mea, nu de repetarea așa-zisei „tentative de suicid”.După câteva ore la camera de gardă, medicul a consimțit să îmi dea drumul cu condiția să merg acasă. Era de acord să mă elibereze doar dacă cineva „responsabil” din familie venea să mă ia de la spital și se angaja să mă conducă la domiciliu. A venit soția. A trebuit să semneze o hârtie prin care promitea să mă supravegheze în următoarele ore și zile. Cum i-a spus medicul între patru ochi „să stau acasă vreo două zile, măcar până se termină agitația de la Patriarhie”. „Pentru că sunt imprevizibil”.În scrisoarea medicală pe care am primit-o la externare se menționează că „pacientul este liniștit, cooperant, OTS, fără modificări psihice în sfera gândirii și a afectivității.” „Nu reprezintă un pericol pentru sine și cei din jur la momentul examinării.” Diagnosticul este „tulburare de adaptare”, ceea ce nu este același lucru cu „tulburarea ordinii publice”. Și totuși, în acest paralelism involuntar și ironic dintre diagnosticul psihiatric și cel polițienesc se deschide o întreagă zonă tulbure și întunecată, o zonă unde nu am crezut că mai este posibil să ne întoarcem. Până în seara zilei de 26 octombrie 2017.
