De ce se botează vapoarele? Iată explicaţiile unor tradiţii, gesturi şi expresii cu «trecut» militar, care astăzi sunt folosite de toată lumea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe cai mari
Cuprins:
Expresia pe care o folosim când ne referim la o persoană foarte sigură pe sine - sigură de victorie ori aflată în plină ascensiune în carieră - îşi are originile în lumea medievală, dominată de seniori care aveau, în arsenalul de luptă, mai multe feluri de bidivii: cai de curse ori pentru activităţile distractive (jocuri, întreceri), care presupuneau viteză; cai pentru promenadă, călătorii, paradă; cai de tracţiune, care trăgeau căruţele cu armament, bagaje şi alte greutăţi; şi cai de luptă, robuşti, de rasă aleasă şi de talie mare, care permiteau călăreţului să vadă inamicul de la depărtare şi despicau rândurile cu pieptul lor lat şi cu forţa excepţională, contribuind uneori decisiv la victorie.
Cu surle şi trâmbiţe
În secolul al XVIIlea, surlele, trâmbiţele şi tobele transmiteau trupelor ordinele superiorilor - atac, retragere etc. -, dar le insuflau soldaţilor şi curaj, înainte de a dezlănţui asaltul. Fiecare baterie avea un ritm propriu, pentru a se deosebi de celelalte. Când trupele trebuiau să campeze sau să se retragă discret, ordinul era “fără tobe şi trompete, surle şi trâmbiţe”. De atunci, expresia a intrat în limbajul curent “cu surle şi trâmbiţe”, desemnând orice acţiune desfăşurată cu mult zgomot.
Botezul vaporului
Nava care nu a gustat vin va gusta sânge” - spune un proverb englez, inspirat de o practică ancestrală a marinarilor: vechii greci vărsau pe coca vapoarelor lor sângele unei victime sacrificate pentru a îmbuna marea şi a avea o călătorie liniştită. În timp, sângele a fost înlocuit cu vinul, apoi cu şampania, dar practica are, şi în zilele noastre, acelaşi rost: să conjure natura să permită călătoria în bună pace. Superstiţia potrivit căreia navele nebotezate sfârşesc tragic a fost relansată de naufragiul Titanicului, în 1912: compania proprietară a uriaşului vas, White Star Line, nu-şi boteza niciodată vapoarele… Ducând superstiţia până în pânzele albe, s-a ajuns la ideea potrivit căreia chiar şi “refuzul” sticlei de şampanie de a se face ţăndări ar fi de rău augur. Aşa că sticlele sunt uşor crestate înainte de a lovi coca.
Afirmativ, negativ
Pe la începutul secolului XX, aceste două adverbe erau utilizate de soldaţi în timpul convorbirilor telefonice, pe post de “da” sau “nu”, pentru a evita orice confuzie. Ele sunt de folos şi în zilele noastre, în conversaţiile curente, fiindcă “dau de gol” un interlocutor cu trecut militar.
A închina steagul
Expresia s-a născut în secolul al XVII-lea, în marină. Drapelul înălţat indica, prin culori, naţionalitatea fiecărei nave. Coborârea steagului, în timpul unei bătălii, anunţa că echipajul se predă. Semnificaţia s-a păstrat, peste secole, în conversaţiile dintre civili: cel care “închină steagul” se declară învins şi abandonează disputa.
V de la «victorie»
Winston Churchill l-a făcut celebru la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi, de atunci, toată lumea îl foloseşte pentru a atrage ori marca victoria. Însă originea acestui semn e mult mai veche. În timpul Războiului de 100 de ani dintre fracezi şi englezi (1337-1453), englezii dominau câmpurile de luptă, datorită arcurilor lungi cu care erau dotaţi. Forţa şi precizia acestei arme a decimat trupele franceze în celebra bătălie de la Agincourt (1415). Pentru a contracara această superioritate tehnică, francezii secţionau indexul şi degetul mijlociu al prizonierilor englezi. În semn de sfidare, arcaşii englezii le arătau francezilor, la începutul bătăliei, aceleaşi două degete..
A lua în cătare
Când spunem că am luat pe cineva în cătare sau în colimator înseamnă că îl supraveghem îndeaproape. Dar ce este colimatorul? O piesă a unei arme care permite ajustarea vizetei, pentru a nimeri cât mai exact ţinta. Prin extensie, expresia a pătruns în “civilie”, unde sună la fel de ameninţător, deşi doar în plan figurat.
O.K.
Încă o expresie născută pe câmpul de luptă: în timpul Războiul de Secesiune care a răvăşit Statele Unite între anii 1861 şi 1865, câte un ofiţer avea misiunea de a nota în raportul bătăliei numărul victimelor. Când confruntarea se încheia fără pierderi omeneşti, acesta menţiona “zero killed” (“zero morţi”). Prescurtată rapid “O.K.”, expresia a devenit sinonimă cu “totul este în regulă” şi a pătruns în limbajul curent american, după care a trecut Atlanticul şi graniţele în toate direcţiile mapamondului, devenind primul cuvânt cu care ne facem înţeleşi în aproape toate colţurile lumii.
