Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susține că referendumul pentru definirea familiei nu a trecut din cauza ambiguității întrebării, a interpretării acesteia în mediul public și din cauza asocierii scrutinului cu numele lui Liviu Dragnea. URMĂRIȚI AICI INTERVIUL CU VASILE BĂNESCU.
"Eu nu am dreptul și nici nu aș face-o dacă aș putea, să acuz pe cineva pentru netrecerea referendumului. Cei care s-au implicat sunt foarte mulți, cei care au avut o responsabilitate sunt persoane care pot răspunde singure cu ceea ce au încercat să facă, au făcut sau nu au reușit.
Eu nu sunt purtătorul de cuvânt al oricărei instituții, ci a Patriarhiei. Eu nu fac judecăți de valoare. Am spus un lucru foarte clar. Am enumerat câteva cauze pentru care acest referendum nu a trecut: amânarea, tergiversarea lui timp de trei ani a contribuit la deteriorarea imaginii lui.
A fost dorința de a explicita definiția cuvântului soți”.
Vorbind despre politizarea referendumului, Bănescu, spune că acest lucru a dus la rămânerea acasă a unui număr considerabil de oameni.
"Acest procent a rămas acasă nu pentru că ar gândi căsătoria în termeni diferiți, ci pentru că a căzut în niște capcane: dificultatea, neclaritatea întrebării în spatele căreia s-a crezut că s-ar ascunde niște interese impuse.
A doua manipulare a fost asocierea acestui referendum cu domnul Dragnea. Care nu a confiscat acest referendum. A fost o manipulare. S-a concretizat prin sintagma «referendumul lui X». Acest lucru i-a indus în eroare pe unii care au crezut că vrea să-și însușească beneficiile unui referendum", a spus Bănescu.
Citește și: ULTIMA ORĂ | Purtătorul de cuvânt al Bisericii îl ironizează, fără să-l numească, pe Codrin Ștefănescu: "Am luat ce a spus aproape ca pe un compliment", dar neagă orice conflict cu PSDVasile Bănescu despre preotul care amenința enoriașii că "vor arde ca grecii", despre care a scris Libertatea: "Dezavuez total stilul acesta inchizitorial"Vasile Bănescu, la Interviurile Libertatea: "Biserica Ortodoxă nu va accepta niciodată adopțiile făcute de cuplurile gay"Bănescu despre contrele dintre Biserica Ortodoxă și PSD: "Sunt total artificiale"