De 1 mai, Udrea, Vanghelie şi Mazăre petreceau de zor, fără restricţii, fiecare după pofta inimii. Astăzi, politicienii "grei" ai României se află după gratii, arestaţi în diverse dosare. De distracţie nici nu mai poate fi vorba, ei fiind acum nevoiţi să se mulţumească cu mâncarea sărăcăcioasă din detenţie şi cu cele câteva ore pe zi pe plimbare în incinta penitenciarelor.
Iată cum obişnuiau să petreacă cei trei în anii trecuţi, de 1 mai.
Cuprins:
Anul trecut, Elena Udrea, dornică de senzaţii tari, a sărit cu paraşuta, la Clinceni. Experienţa i-a plăcut la nebunie şi a mărturisit, atunci, că o va repeta. "N-am avut nicio teamă, e o senzaţie care merită încercată. Am făcut-o şi pe asta. Faptul că am avut tot timpul instructorul în spatele meu m-a făcut să mă simt relaxată. Mi-ar fi plăcut să mai dureze. O să mai încerc, cu siguranţă", a spus ea, în urmă cu exact un an.
Pe seară, cea mai cunoscută blondă din politica românească a ieşit cu colegii din Partidul Mişcarea Populară (PMP) la o bere, în Herăstrău. Generoasă, Udrea a achitat atunci întreaga notă de plată.
Edilul Constanţei, Radu Mazăre, obişnuia să petreacă Ziua Muncii în cluburi, cu dans şi multă distracţie. Anul trecut, primarul a dat o petrecere de pomină într-un club din Mamaia, unde invitată a fost Delia. Cântăreaţa a lansat atunci inmul staţiunii, "A lu' Mamaia", iar Radu Mazăre a urcat pe scenă, a dansat şi s-a petrecut toată seara.
Astăzi, primăria Constanţa a pregătit mii de mici şi zeci de butoaie de bere pe care le-a împărţit gratis oamenilor, voia bună fiind asigurată de un taraf. Pentru prima dată după mulţi ani, Radu Mazăre nu se mai află de 1 mai printre constănţeni, ci în puşcărie.
Primarul suspendat al sectorului 5 organiza petreceri de 1 mai la iarbă verde şi se distra alături de alţi colegi din PSD, cu mici şi bere. Marian Vanghelie crease o adevărată tradiţie a micilor de 1 mai, în Capitală. Anul acesta, el va fi nevoit să mănânce mâncarea din puşcărie, fiind acuzat de de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani.