Incendiul din clubul Colectiv a determinat reprezentanţii ISU să ia măsuri pentru ca tragedii precum cea petrecută în 30 octombrie să nu se mai întâmple. Astfel, este interzisă folosirea flăcării în teatre, cluburi, discoteci sau baruri, fie ele în spaţiu acoperit sau în aer liber.
Potrivit unui comunicat remis de către ISU, organizatorii de evenimente în aer liber, cu capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune sau pe o suprafaţă mai mare sau egală cu 2.500 metri pătraţi, trebuie să obţină autorizaţie de securitate la incendiu.
Pentru spectacole desfăşurate în interiorul construcţiilor (săli de spectacole, concerte şi altele asemenea), pentru situaţia în care spaţiile sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate, este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiei.
În cazul în care, în spaţiile respective, se organizează alte tipuri de evenimente decât cele pentru care localul are autorizaţie (de exemplu, cu mai multe persoane), este necesară obţinerea unui nou aviz ISU. Documentaţia tehnică în vederea emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu se va depune obligatoriu cu cel puţin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului la sediul ISU.
Reprezentanţii ISU Bucureşti mai menţionează că folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, opera, opereta, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro