Șoferul de TIR care a provocat carambolul din Constanța rupe tăcerea: „Mi s-a făcut rău, am avut glicemia foarte mică. N-am făcut nimic intenționat”

Comentează
Florin Voicu, șoferul de TIR implicat în incidentul de la Constanța, în fața sediului Poliției Rutiere din Constanța, cu microfoane în față, îmbrăcat cu un tricou de culoare albastru închis cu logo-ul Mercedes pe piept

Florin Voicu, șoferul de TIR în vârstă de 42 de ani care a provocat un accident în lanț pe străzile din Constanța, distrugând nu mai puțin de 10 autoturisme, a oferit primele declarații după ce a fost audiat la sediul Serviciului Rutier. Bărbatul a negat că s-ar fi aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și pune întregul incident pe seama unei severe probleme medicale. Spitalizat în urma incidentului, conducătorul auto susține că o criză puternică de hipoglicemie l-a făcut să își piardă cunoștința la volan.

„Nu am făcut nimic intenționat, îmi pare rău”

Vizibil afectat de proporțiile dezastrului pe care l-a provocat pe străzile din Constanța, șoferul a subliniat că nu a fost vorba despre un act deliberat și că are o experiență de peste un deceniu și jumătate pe vehicule de mare tonaj fără a mai întâmpina astfel de episoade.

„Deci n-am băut, nu sunt drogat. Vreau să se vadă, sunt teste. Mi s-a făcut rău, n-am mai putut controla nimic. Asta a fost situația. Nu am făcut nimic intenționat, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar a fost o stare medicală proastă a mea”, a declarat Florin Voicu.

Întrebat despre traseul haotic pe care l-a avut prin municipiul Constanța, pe străzi extrem de înguste și neadecvate pentru un autotren, bărbatul a recunoscut că ultima sa amintire clară este din momentul în care a descărcat marfa în localitatea Murfatlar.

„Am descărcat la Murfatlar. Cum am ajuns pe străduțele alea din Constanța? Nu știu să vă spun. De aceea v-am explicat că starea asta medicală probabil așa a fost. Conduc de vreo 16 ani și nu am avut niciodată așa ceva, să nu știu unde mă duc zeci de metri”, a mai adăugat șoferul.

Ce spune despre intervenția controversată a polițiștilor

Accidentul de la Constanța a intrat rapid și în atenția opiniei publice din cauza modului în care agenții de poliție și localnicii au intervenit pentru a-l imobiliza pe șofer. Imagini apărute în spațiul public au surprins momente în care bărbatul ar fi fost lovit de forțele de ordine în timp ce era extras din cabină.

Chestionat dacă își amintește că ar fi fost agresat fizic sau lovit cu picioarele de către polițiști, Florin Voicu a declarat că starea de semiconștiență l-a împiedicat să realizeze ce se întâmplă în jurul său.

„Eu nu am văzut, eu nu știu ce s-a întâmplat. O să văd și o să, eventual, o să răspund. Nu îmi aduc aminte... Îmi aduc aminte doar că am fost dus în ambulanță, dar altceva nu știu să vă spun”, a explicat acesta.

Anchetă extinsă în acest caz

Deși șoferul susține că trebuia să se afle în perioada legală de odihnă, conform tahografului, el a menționat că nu a apucat să mai manipuleze aparatul din cauza stării de rău instalate subit.

„Este foarte greu ce am făcut. Este și foarte periculos. O să trebuiască să văd, poate îmi schimb meseria, nu știu”, a concluzionat șoferul, adăugând că deși are tratament medical, degradarea stării de sănătate a fost mult prea rapidă pentru a mai putea trage pe dreapta în siguranță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!