Deputaţii au adoptat un proiect legislativ care prevede pensii speciale și pentru magistrații-asistenți de la CCR

 1 comentariu
Arhiva foto

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede, printre altele, faptul că magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională vor putea beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Propunerea legislativă urmează să fie votată de Senat, for decizional, informează News.ro.

Proiectul legislativ a fost adoptat cu 190 de voturi „pentru”, 76 „împotrivă” şi 13 abţineri.

Potrivit proiectului de lege, „magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în activitate juridică, din care cel puţin 10 ani desfăşurată în cadrul Curţii Constituţionale, se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De asemenea, cererile de pensionare formulate pentru acordarea pensiilor de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă.

„Decizia privind stabilirea pensiei de serviciu se depune şi se înregistrează în termen de 15 zile de la comunicare, la Cabinetul preşedintelui Curţii Constituţionale care, după verificarea de către compartimentul resurse umane a îndeplinirii condiţiilor de vechime şi vârstă, dispune prin ordin eliberarea din funcţie a magistratului-asistent ca urmare a pensionării. Plata pensiei se face de la data prevăzută în ordinul preşedintelui Curţii Constituţionale ca fiind cea a eliberării din funcţie. Nu beneficiază de pensia de serviciu magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora cu privire la care s-a stabilit sancţiunea disciplinară a eliberării din funcţie. Aceste persoane pot beneficia de pensie în sistemul public”, mai stipulează iniţiativa legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea unitară a categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii Constituţionale, condiţiile specifice de ocupare a funcţiilor, de evaluare a activităţii şi de promovare în funcţii, drepturile, interdicţiile, incompatibilităţile şi îndatoririle corespunzătoare fiecărei categorii, precum şi răspunderea juridică a personalului.

Camera a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, Senatul fiind forul decizional.

Adoptarea proiectului legislativ în Camera Deputaţilor vine pe fondul discuţiilor din coaliţia de guvernare pe tema reformei pensiilor speciale, prevăzută în PNRR. La sfârşitul săptămânii trecute, Marcel Ciolacu anunţa că îşi va asuma răspunderea pentru pensiile speciale.

„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte la Camera Deputaţilor, nu e nicio problemă. Dacă nu, şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi primul ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a spus Ciolacu vineri, 5 mai, după Conferința Județeană de Alegeri a PSD Neamț.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    seba44 11.05.2023, 12:24

    Dovada vie ca nu se doreste eliminarea pensiilor speciale, ci lingerea in *** a oamenilor cheie din sistem; inafara de acesti ”speciali” nimeni nu beneficiaza de pensionare la cerere cu cuantum de 80% din salarul brut+sporuri, incredibil din ultima luna! Țară condusă de bugetari pe banii munciți de alții

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
Ioana Năstase îi răspunde lui Brigitte Pastramă
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
09:57
Fosta parteneră a lui Elon Musk susține că acesta voia „o legiune de copii înainte de războiul civil”
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!