DERAPAJ în ziarul sibian Tribuna: "Oltenii au năvălit în Sibiu ca să-l spurce"

 24 comentarii

Textul poartă semnătura unui publicist născut în județul Sibiu, Nicolae Lotreanu. În replică, un ziar local din Vâlcea a anunțat că va face plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

„Pentru olteni, Sibiul a fost dintotdeauna un fel de Mecca și, când s-a putut, au năvălit în oraș. Nu pentru a se înălța, ci pentru ca să-l spurce. S-au aliat «intelectualii» parveniți care au cucerit școlile, spitalele și instituțiile. Sub masca ștaifului pretins, au mediocrizat totul, în așa fel încât tipul uman dominant pare să fie individul lacom, suficient și arogant. Așa că Herr Klaus are circumstanțe atenuante”, scrie Nicolae Lotreanu, în textul publicat luni de ziarul Tribuna.

Potrivit descrierii din contul său de Linkedin, Nicolae Lotreanu este publicist, scriitor, autor al mai multor volume.

În text lung de 5 paragrafe, care este unul personal, autorul vorbește despre întoarcerea sa în Sibiu, după ce a locuit vreme de 30 de ani în București.

„Împrejurările au făcut să mă întorc. Îi povestisem soției despre un oraș mirific, despre oameni primitori și onești, ce să mai spun aproape despre o nouă utopie! Treptat, aveam însă să descopăr cu totul altceva. După ce s-a dat liber la dezlănțuirea omului-animal, Sibiul și împrejurimile, mai ales lăudata Mărginime, deveniseră o lume cu totul necunoscută mie: oameni ahtiați după câștig cu orice preț și, dacă se poate, nemăsurat; viață plină de riscuri și de excese, hoții la toate nivelurile, falsitate și ipocrizie, samavolnicii ale așa-ziselor autorități, aproape tot ce poate depăși imaginația unui om moral. Parcă oamenii pe care îi știam din copilărie au dispărut cu toții”.

Până la ora publicării acestui material, textul avea peste 27.000 de vizualizări și 90 de comentarii.

Ziarul Tribuna este deținut de familia omului de afaceri Ilie Carabulea.

Ziarul de Vâlcea face plângere la Consiliul Antidiscriminare

Apariția articolului din Tribuna a stârnit critici în presa vâlceană. Ziarul de Vâlcea a prezentat articolul și o serie de comentarii apărute după publicarea acestuia și a anunțat că va face plângere la CNCD.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    Karino.73 14.06.2023, 02:29

    Desigur, dupa ce in anii 70 -80 au plecat sașii, Sibiul s-a umplut de Lotri...

  • Avatar comentarii

    Ursat 14.06.2023, 03:33

    Deci pămpălăul a locuit 30 de ani în București, dar îi înjură oe alții care vin în Sibiu? Păi, uite, de-aia au apărut bancurile cu ardeleni! Pentru că nu i-a dat niciodată inteligența afară din casă. În 2023 încă mai străbate prin aer vântul prostiei, al extremismului și al urii. Noi suntem sibieni, voi sunteți sub-oameni. Pe undeva, nu e de mirare că la Sibiu a avut sediul tocmai „Deutsche Volksgruppe in Rumänien", organizația nazistă din interbelic. Nimic nu e întâmplător. Individul respectiv ar merita fie pușcărie până se satură, fie o amendă uriașă, să-i mai scadă nivelul de prostie.

  • Avatar comentarii

    C.AdrianMarian 14.06.2023, 11:43

    Din unul ca asta a iesit Klaus. Ne.a nenorocit.

  • Avatar comentarii

    fany 14.06.2023, 11:45

    Fenomenul de respingere a tot ce nu este ardelenesc, în Ardeal se manifestă pregnant și cam demult. Asta este valabil și pentru Banat. În aceste regiuni ale României rasismul, xenofobia și bulingul sunt la ele acasă și uneori acestea capătă forme grotești. Cred că li se trage de la prea multele secole de nerecunoaștere a drepturilor etnice (ale românilor) și a stării de iobăgie în care au fost ținuți. Asta le va rămăne în ADN. Ei , practic s-au transformat mental în foștii stăpăni și din când in cănd, le cășună pe căte unul. Mă întreb căte "scatoalce" o fi luat regele Cioabă și familia lui de la acești " nobili" sibieni. Aceste derapaje trebuie să înceteze și individul in cauză, pe numele lui Lotreanu (lotru însemna hoț de drumul mare) să răspundă dacă nu penal, cel puțin material ,consistent.

  • Avatar comentarii

    Mateias 14.06.2023, 12:16

    Fany draga lasa bautura la micul dejun , nu vorbi despre ce nu cunosti . Clanul Cioaba a venit tot din Oltenia , de la Targu Jiu , si din contra , nu au suferit ci s-au imbogatit in Sibiu . Problema sibienilor cu cei veniti din Valcea , Olt, Teleorman este ca au acestia din urma au venit cu un comportament si o cultura manelistica , si cu tupeul unora care cred ca li se cuvine totul , ca doar sunt refugiati si fac ce vor muschii lor . Tu ar trebui sa raspunzi penal pentru ca incurajezi cocalarismul ! ...

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
13:04
A dat peste 100.000 de euro pe un Porsche electric, dar volanul se regla cu mâna. După 5 ani, a primit despăgubiri de 18 ori mai mari decât alții: „Era să mor de râs”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește