Gravura se intitulează „Fecioara cu Pruncul” și a fost evaluată la peste 10 milioane de dolari, după ce a fost achiziționată cu puțin peste 30 de dolari de la un târg de chilipiruri organizat în curtea unui sculptor.

Deoarece cariera și moștenirea lui Dürer au fost studiate în profunzime de la moartea sa, se întâmplă extrem de rar să fie descoperite lucrări de-ale necunoscute, iar casa de licitații Agnews a transmis, într-un comunicat de presă, că acest desen a fost un „subiect de interes semnificativ de la redescoperire”.

Gravură cumpărată cu 30 de dolari la un târg de chilipiruri, evaluată la 10 milioane de dolari. Cine e autorul
„Fecioara cu Pruncul” de Albrecht Dürer | Sursa: Agnews Gallery

Colecționarul de artă Clifford Schorer, din Boston, care este consultant al galeriei Agnews, a declarat joi, pentru CNN, că a dat peste această rară operă de artă, despre care se crede că a fost finalizată în 1503, întâmplător, în drum spre o petrecere în Massachusetts, în anul 2019.

Uitase să aducă un cadou la petrecere, așa că a trecut pe la o librărie care vindea volume de colecție.

Librarul i-a spus că prietenul său avea un desen realizat de Dürer și l-a întrebat dacă vrea să îl vadă. Schorer a fost de acord, dar nu avea mari așteptări, dat fiind faptul că ultima dată când a fost descoperit un desen necunoscut de un astfel de „calibru”, aparținând artistului, a fost acum mai bine de 100 de ani, a spus acesta.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Opera de artă fusese achiziționată la un târn de chilipiruri organizat în curtea unui arhitect, care primise desenul, la rândul său, de la tatăl lui, comerciant de artă, a spus Schorer.

„În general, este o relație inversă între cât de dramatică este afirmația și cât de dezamăgitor se dovedește rezultatul. Dacă cineva îmi spune că are un Leonardo (da Vinci), de obicei sunt destul de convins că voi vedea niște imagini nu prea impresionante”, a spus Schorer.

Dar când a examinat opera de artă a fost surprins de calitatea acesteia. „Este fie cel mai mare fals pe care l-am văzut vreodată, fie o capodopera”, i-a spus Schorer proprietarului.

Acesta a descris cum a început, apoi, o călătorie de trei ani pentru a verifica veridicitatea operei de artă, care a implicat 17 zboruri internaționale în jurul lumii, pentru a consulta experți.

În decembrie anul trecut, desenul a fost examinat de cercetători din domeniu, alături de alte lucrări pe hârtie ale lui Dürer, la British Museum din Londra, potrivit Schorer și Agnews. Opera de artă a fost supusă unei analize tehnice a vechimii și s-a dovedit că poartă semnul distinctiv al artistului. Schorer crede că valoarea operei depășește 10 milioane de dolari.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„În ceea ce privește valoarea relativă, cred că trebuie să o compari cu alte desene vechi realizate de maeștri”, a spus Schorer, un exemplu fiind un desen de-al artistul olandez Lucas van Leyden, vândut cu 15,6 milioane de dolari în 2018.

Potrivit Agnews Gallery, casa de licitații londoneză în posesia căreia se află opera de artă, Albrecht Dürer este considerat atât cel mai mare artist german al timpurilor sale, cât și unul dintre cei mai importanți artiști și intelectuali ai Renașterii europene.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI