Un tânăr cu mai mulți prieteni, inofensiv și puțin interesat de religie – așa era Salman Abedi, în urmă cu doar câțiva ani. Acum, tânărul s-a detonat în fața Manchester Arena, ucigând 22 de oameni și rănind 119. Comportamentul său s-a schimbat în ultimul an, potrivit vecinilor.
Salman Abedi este un cetățean britanic, originar din Libia, care a comis cel mai sângeros atac din Marea Britanie din ultimii 12 ani. Tânărul era în atenția autorităților britanice, fiind suspectat de radicalizare, însă pentru mulți dintre foștii vecini ai lui Abedi știrea a fost una nouă și șocantă.
În urmă cu aproape șapte ani, Salman Abedi era un copil inofensiv, înconjurat mereu de prieteni, transmite Daily Mail. Potrivit colegilor săi de clasă, acesta era liniștit, nu ieșea în evidență și era foarte puțin interesat de religie. Foștii prieteni ai teroristului au spus că acesta chiar a fumat cannabis în timpul liceului.
El a studiat la Burnage Academy, o școală de băieți unde studiază multi copii din comunitatea asiatică.
În urmă cu un an, viața lui s-a schimbat complet. A început să petreacă timp cu alte persoane. Astfel, dacă foști colegi îl descriu drept o persoană liniștită, vecinii săi spun că era “foarte religios”. Unii l-au auzit rostind rugăciuni islamice, cu câteva săptămâni înaintea atacului.
Sumar:Cel puțin 22 oameni au murit și 119 oameni au fost răniți, în urma unor explozii care au avut loc luni seara, la finalul unui concert susținut de Ariana Grande pe Manchester Arena, cea mai mare sală de concerte acoperită din Europa.