„Am primit cu multă durere şi cu surpriză extrem de neplăcută vestea că Ducu Darie a plecat şi el dintre noi. Se înscrie pe o listă cam lungă şi cam regretabilă pentru foarte mulţi dintre colegii mei”, a spus Corina pentru Agerpres.

Corina Chiriac a declarat că în urmă cu un an, îi propusese lui Alexandru Darie să lucreze la „un one-woman-show, pe baza unor texte şi a unor idei comune”.

„Eu făceam figuraţie la mai multe teatre din Bucureşti, în perioada anilor 1966 – 1973, aşa încât îi cunosc pe amândoi actorii (părinţii lui Alexandru Darie, Consuela Roşu şi Iurie Darie – n.r.). Astfel încât, Alexandru Darie s-a născut între noi. A venit de copil, ne jucam cu el, avea părul creţ, îi admiram zulufii… Mi se părea ceva absolut normal. Toţi eram foarte tineri, părinţii lui la fel… Şi eu, fiind mai mare ca el cu 10 ani, vă daţi seama că, la 70 de ani, nu te gândeşti că un coleg de-al tău de 60 de ani, într-o zi, ridică palma, o unduieşte în aer şi spune ‘bye-bye!’. Îmi pare foarte rău”, a mai spus Corina Chiriac, potrivit sursei citate.

Alexandru (Ducu) Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Regizorul, fiul regretatului actor Iurie Darie, era internat la Spitalul Fundeni, pe secția de terapie intensivă, fiind diagnosticat cu ciroză.

Citeşte şi:

Cum arată singura femeie pe care Ducu Darie a dus-o în fața altarului. Cei doi au un fiu în vârstă de 30 de ani

Povestea emoționantă a româncei de 19 ani, care a murit în Marea Britanie. Ce spune directorul companiei la care aceasta lucra

Prognoza meteo pentru 19 septembrie. Vremea va fi răcoroasă în toată țara

Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
PARTENERI - PLAYTECH
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Știrileprotv.ro
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse