Dezvăluirile jurnaliștilor provoacă un cutremur în sistem | O anchetă de presă decapitează extrem de rapid o instituție cu probleme serioase

Comentează

La câteva ore de la publicarea dezvăluirilor conform cărora ISU Bucureşti a fost informat că la clubul Colectiv, cu aproape o lună înainte de teribilul accident, urma să aibă loc un spectacol cu sute, poate chiar mii de persoane, dar nici un pompier nu a mers acolo în control, şefii ISU Bucureşti au fost suspendaţi. Mai mult, premierul Dacian Cioloş a cerut ministrului internelor ca aceştia să fie excluşi definitiv din sistem. Acesta a fost primul subiect în şedinţa de guvern de ieri. “Vă rog să confirmaţi că şefii de la conducerea ISU Bucureşti au fost demişi şi că nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare pentru că e păcat ca din cauza unor astfel de comportamente să săpăm la credibilitatea unei instituţii care se află în prima linie a serviciului public. Am înţeles că a fost suspendată conducerea, vreau să mă asigur că este demisă şi că niciodată cei care au fost la conducerea ISU Bucureşti nu se mai pot întoarce”, i-a spus Dacian Cioloş ministrului internelor, Petre Tobă, la începutul şedinţei de guvern.
DNA a primit noile informaţii
Petre Tobă i-a răspuns premierului că a cerut transmiterea informaţiilor către DNA. “Domnul secretar de stat Raed Arafat a luat la cunoştinţă aseară (n.r. - marţi seară) de faptul că, încă de la sfârşitul lunii septembrie, o societate comercială care organiza manifestări în clubul respectiv a informat IGSU şi conducerea ISU Bucureşti. În momentul în care am avut această informaţie, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situaţia, de fapt, să fie înaintată de urgenţă la Direcţia Anticorupţie pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei”, a precizat Petre Tobă. El a mai adăugat că a decis şi o evaluare a sistemului pentru a verifica măsurile care trebuie luate la ISU Bucureşti-Ilfov, inclusiv transparenţa în privinţa sponsorizărilor.

Jurnalistul care a publicat dezvăluirile, Cătălin Tolontan, redactor- şef la Gazeta Sporturilor, a observat că într-adevăr lucrurile s-au mişcat extrem de repede în acest caz. “Mie mi se pare că e nevoie ca noi, jurnaliştii, să ne amintim care e meseria noastră. Noi, toată presa din România, nu avem, puse împreună, toate resursele pe care TVR şi Radio România le au. Dacă şi cetăţenii români ar vrea să se schimbe ceva, cele două instituţii ar trebui unite şi puse în slujba interesului public. Aşa, lucrurile s-ar putea schimba într-un ritm mai alert decât o poate face DNA, care lucrează cu dosare”, a declarat, pentru Libertatea, Cătălin Tolontan. Jurnalistul a mai făcut de-a lungul timpului dezvăluiri de mare amploare - dosarul “Gala Bute” a fost deschis după ce autorităţile s-au autosesizat din articolele scrise de acesta - însă efectele s-au văzut după câţiva ani, nu fix a doua zi. În ceea ce priveşte filajele care l-ar fi vizat, Cătălin Tolontan ne-a declarat: “Nu sunt nici primele şi, sper, nici ultimele. Filajele înseamnă că noi, presa în general, avem subiecte bune. Am vorbit despre filaje nu pentru a ne lamenta, ci pentru a arăta că acest lucru nu ne timorează”.
Autorităţile dau explicaţii în direct

Încă un efect al dezvăluirilor de pe tolo.ro: tot ieri, ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, alături de Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, au ieşit într-o conferinţă de presă şi au dat explicaţii cu privire la postura în care a ajuns ISU. Raed Arafat a afirmat că a aflat abia marţi seară despre caz şi nu se consideră vinovat că a spus în seara accidentului că clubul Colectiv nu există pe harta ISU: “Asta ştiam atunci. Asta ştim acum şi am luat măsurile pe care le-aţi văzut”, a spus Arafat.

Au căzut trei capete. Ce urmează?

O anchetă jurnalistică a provocat un adevărat cutremur la vârful ISU. Un document interceptat de ziarişti demonstrează că ISU ştia de existenţa clubului Colectiv. Primele “victime” sunt cei trei colonei de la conducerea ISU Bucureşti.
Dosarul legat de sponsorizările la limita legii pe care le-a primit de-a lungul timpului Asociaţia Pompierilor Băcăuani a fost primul pas al acestei anchete jurnalistice coordonate de Cătălin Tolontan. Povestea sponsorizărilor a fost pe masa DNA în două rânduri, dar tot de-atâtea ori a fost clasată. Era vorba de 230.000 de lei, adunaţi din sponsorizări numai în 2014, în Bacău. Bani care împiedicau efectuarea unor controale exigente, riguroase şi legale pentru înlăturarea neregulilor constatate.
În încercarea de a lămuri lucrurile, a urmat o corespondenţă în care ziariştii au cerut informaţii publice, iar reprezentanţii ISU amânau răspunsurile. Între timp însă, jurnaliştii au ajuns în posesia unui document-bombă, a unui fax care demonstrează că pompierii au ştiut, cel puţin din luna septembrie a acestui an, de existenţa clubului Colectiv! La data de 23 septembrie 2015, din calculatorul firmei de evenimente Emagic pleca un fax către dispeceratul IGSU. “Organizăm un festival în datele de 25 şi 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv şi la etajul 1 al fabricii Pionierul din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, Bucureşti. La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară”, se specifica în document. Faxul a fost retransmis la ISU Bucureşti, care a trimis un răspuns standard organizatorilor spectacolului, în care se recomanda la modul general respectarea regulamentelor privind prevenirea şi stingerea incendiilor. Atât! Iar festivalul s-a ţinut fără pompieri.
Comoditatea conducerii ISU Bucureşti a dus la demiterea şefilor: col. Mirel Mihai Guţă, şeful ISU, şi a celor doi adjuncţi ai săi, lt.col. Orlando Şchiopu (responsabil cu intervenţiile în teren) şi lt. col. Giani Aldoiu (care se ocupa cu prevenirea şi acţiunile de control). l


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Kaufland lansează noul concept de drogherie Beauty Zone în magazinul Barbu Văcărescu din București. Foto: Hepta
24 sept.
Kaufland deschide drogherie cu produse virale, inclusiv de la K-Beauty, celebrele cosmetice coreene
Un bărbat de 66 de ani a fost reținut în Vama Galați după ce a furat o borsetă cu 3.000 de euro dintr-un restaurant din Aeroportul Otopeni. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română
24 sept.
Un bărbat a furat 3.000 de euro din aeroport și a vrut să fugă în Republica Moldova, dar a fost prins în Galați
MONDEN
Gabriela Prisăcariu
24 sept.
Cum a apărut Gabriela Prisăcariu pe o plajă din Grecia. Reacția lui Dani Oțil din Malta: „Cine vă pozează, doamnă?”
Dan Negru prezintă emisiunea „The Floor” | Foto: Kanal D
24 sept.
Dan Negru, anunț oficial despre emisiunea lui de la Kanal D. Ce se întâmplă cu „The Floor” din luna octombrie 2026: „Asta face”
POLITIC
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani alături de soția sa, Cătălina Manea. Foto? Facebook / Siegfried Mureșan
24 sept.
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani de căsnicie alături de Cătălina Manea: „La mulți ani nouă!”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
24 sept.
Siegfried Mureşan susține că nu a călcat niciodată în birourile SRI sau SIE: „Prietenii noştri din PSD au făcut ceva pe la SRI”
Ultimele știri
24 sept.
Trei hoți mascați au furat Porsche-ul gimnastei Simone Biles. Tripla medaliată cu aur a rămas și fără un câine
24 sept.
Rheinmetall plătește penalități de zeci de mii de euro pe zi României pentru întârzierea sistemelor antiaeriene. Radu Miruță: „Sunt sume imense”
24 sept.
Oana Țoiu compară relația cu SUA cu un „milkshake” ale cărui ingrediente nu mai pot fi separate
24 sept.
Vouchere de vacanță 2026: profesorii pot depune cereri pentru 800 de lei până pe 24 octombrie, dar banii trebuie ceruți până pe 15 octombrie
TRENDING
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Analiză
24 sept.
„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat
24 sept.
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop Urania pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
ceață
24 sept.
Ploi, ceață și minime de 0 grade: ANM anunță cum va fi vremea în ultimul weekend din septembrie și primele zile din octombrie
Ministra mediului, Diana Buzoianu. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
24 sept.
Diana Buzoianu cere stare de alertă în București și Ilfov, în urma arderilor ilegale din Sintești
Curtea de Apel București obligă Primăria Brașov să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje construit ilegal în Poiana Brașov. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
24 sept.
Decizie controversată la Curtea de Apel București: Primăria Brașov, obligată să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje în Poiana Brașov
Unai Iparragirre
24 sept.
Cine e Unai Iparragirre, noul director de programe de la PRO TV. Va coordona și strategia de conținut pentru televiziune și VOYO
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?