Britanica Hollie Tapp, în vârstă de 30 de ani, s-a decis să înceapă o dietă imediat după ce a fost cerută în căsătorie. Cel mai greu i-a fost însă când se întâlnea cu pritenele ei, Steph Rouse, în vârstă de 28 de ani şi Sarah Lillington, în vârstă de 33 de ani.

„Fie că ieşeam în oraş sau duceam copiii la locul de joacă, mereu ne găseam calea către o prăjitură. Ne încurajam pe căi nesănătoase pentru că fiecare dintre noi îşi dorea acea felie de prăjitură în plus şi dacă făceam toate asta, era OK”, își amintește  acum Hollie.

Când fetele au aflat însă că urmează să devină domnișoare de onoare, imediat au început planurile și pregătirile, așa că s-au decis să înceapă și ele o dietă. Iar cea mai utilă s-a dovedit a fi Dieta Whatsapp.

„Am folosit tot timpul un grup de WhatsApp pentru a organiza evenimente şi a bârfi. Când ţii dietă te simţi singur, aşa că l-am folosit atunci când aveam nevoie de voinţă. Dacă puneam ochii pe un hamburger, trimiteam pe grup o fotografie cu el. Când ai inbox-ul plin de mesaje cu „Nu merită!” şi „Nu o face!”, te gândeşti cu siguranţă de două ori”, spune Hollie.

Iat metoda lor a funcționat! După șase luni, în ziua nunții, cele trei prietene cântăreau cu 88 de kilograme mai puțin, doar pentru că s-au sprijinit una pe cealaltă și s-au încurajat pentru a ceda tentațiilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.