Directorul dintr-o comună din Arad care și-a făcut școală ca la oraș. „Profesorul nu-i mai privește pe elevi ca pe o turmă: lucrez cu cei care știu, pe ceilalți îi trec”

Comentează
Arhiva foto

Claudiu Vlad este directorul care și-a dorit ca școala sa de la țară, din comuna Apateu, să nu fie cu nimic diferită de cea din Arad, municipiu de județ, scrie Școala 9. A reușit să scrie proiecte și să implice comunitatea, astfel încât acum manageriază o unitate de învățământ modernă în care profesorii folosesc metode didactice inedite: evaluează elevii la început de an și fac planuri de remediere pentru fiecare și are o divizie de pregătire pentru cei de clasa a opta pentru Evaluarea Națională.

Claudiu Vlad a intrat în învățământ în urmă cu 25 de ani. Profesorul de istorie a devenit director în 1998 în satul Berechiu din comuna Apateu, Arad. Iar anul ăsta sărbătorește 16 ani de când e director chiar în reședința de comună, la Școala Gheorghe Popovici, unde a tot continuat să construiască.

„Eu am principiul cărămizilor. Când am pus jaluzele la ferestre, în primul an am pus la patru săli de clasă, în următorul, la alte patru săli de clasă, și tot așa”, spune directorul pentru Școala 9.

Claudiu Vlad, directorul școlii din Apateu (mijloc), la inaugurarea laboratorului de istorie

Cărămidă cu cărămidă și-a pus ideile în aplicare. Unele păreau atât de SF pentru o școală de la țară, într-o comunitate cu puțin peste 3.000 de oameni, că nu li se dădea nicio șansă. Dar el a reușit să micșoreze distanța dintre școala sa și cele de la 71 de kilometri distanță, din orașul Arad.

„Am fost odată la un curs și ne-au pus acolo să ne imaginăm ce am vrea noi să dezvoltăm în școala noastră. Când am scris ce vreau, mi-au zis că n-o să reușesc. Dar anul următor, tot ce mi-am propus, am reușit. Am făcut primul laborator de informatică la Berechiu, empiric, dar era un laborator funcțional”, își amintește cadrul didactic.

Elevii și profesorii au călătorit în mai multe țări din Europa

La un moment dat i-a venit ideea să facă un ministudio de televiziune și să transmită evenimentele din școală cu ocazia Zilei Europei, serbată anual pe 9 mai. L-a invitat la eveniment și pe europarlamentarul Iosif Matula care, impresionat de ce-a văzut în școală, le-a oferit o călătorie directorului și unui elev la Bruxelles, una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene.

Din acel moment, au tot aplicat la proiecte europene.

Prin alte proiecte câștigate, în jur de 80 de elevi au călătorit în ultimii ani în schimburi de experiență în Cehia, Spania, Lituania, Franța.

În Cehia, ca să putem duce 16 copii, noi, profesorii, am dormit în școală pe saltele. Am găsit înțelegere de la directorul școlii și așa ne-am cazat săptămâna aia.Claudiu Vlad, directorul școlii din Apateu:

Elevii erau aleși printr-o procedură transparentă: dădeau un test scris la engleză, apoi o probă de utilizare a calculatorului și cei care treceau mai departe dădeau și o probă orală de engleză care era filmată. „În cazul în care cineva zicea că a fost furat, să avem o dovadă. Am avut o profesoară care avea fratele elev, a participat la selecție și nu a luat. Comunitatea a văzut asta și a înțeles că lucrurile sunt pe bune”, spune directorul.

Toate clasele de la școala din Apateu sunt modernizate și dotate cu tehnologie

Când vine un profesor nou, îl evaluează prin „testul scărilor”

Lui Claudiu Vlad nu i-a fost niciodată teamă de nou. Însă ca să pună în practică ce-i trecea prin cap, avea nevoie de o echipă pe măsură. „Dacă îți faci o echipă, lucrurile merg mult mai ușor. Ce le spun eu însă mereu este așa: ca lucrurile să meargă șnur trebuie întotdeauna să ne expunem părerile, să spunem ce nu ne convine, nu pe la colțuri”, spune directorul.

Pentru profesorii navetiști, a reușit cu primăria să pună la dispoziție locuințe de serviciu, cu chirii modice. O echipă are nevoie de stabilitate. Are și o modalitate prin care își dă seama, atunci când vine un profesor nou în școală, dacă va face treabă. „Eu, cu toate că am 52 de ani, urc scările în fugă și când vine profesorul, întâi îi arăt școala și când urc scările văd cum vine după mine. Dacă vine mai încet, să știți că așa o să cam fie”, râde directorul.

E apropiat de echipă și de comunitate

Și-a reînnoit echipa, fiindcă avea majoritar cadre didactice în pragul pensiei. „Toți cei care aveau responsabilități, erau în diferite comisii, au fost schimbați cu tineri”.

A cooptat în consiliul de administrație și pe doctorul din comună, care are copil la școală, dar și pe pastorul Bisericii Adventiste. A înțeles că toată comunitatea trebuie să fie lângă școală. Fac anual evenimente la școală, strângeri de fonduri la care vine tot satul.

De când a ajuns director, a interzis colectarea fondului clasei și al școlii. Lucrează îndeaproape cu administrația locală pentru orice cheltuieli. „În proiectele europene primești 80% din sumă, iar 20% trebuie să fie contribuția ta. De fiecare dată contribuția noastră a fost asigurată de primărie. Banii ăia, când se întorc în urma raportului final, căci practic sunt un împrumut, ne sunt lăsați de primărie ca să ne dotăm”.

<strong>A înțeles că oamenii îl vor urma dacă au încredere în el. „Ca un director să reușească, trebuie să fie lider, umărul lui să-l simtă colegul că e pus mereu acolo. În proiectele europene, fiindcă mă pricep la informatică, directorul e primul”, spune Claudiu Vlad.</strong>

Ani la rând, copiii au mers în schimburi de experiență în străinătate prin proiecte europene

Fișe de progres pentru fiecare elev și pregătire pentru cei sub 5

Cu ajutorul comunității, a dotat fiecare sală de clasă cu videoproiector, au patru table inteligente, calculatoare și internet, precum și copiatoare 3D unde profesorii își pot printa orice material. După ce și-a pus baza materială la punct, a început să lucreze și la modul de predare. Și-a dat seama că elevii nu vor fi pregătiți pentru lumea de azi dacă profii vor continua să predea în același mod și să le ceară copiilor doar să memoreze.

„Dacă îi dai unui elev un text să-l citească și găsește un cuvânt pe care nu-l înțelege, nu se uită să vadă ce înseamnă acel cuvânt, trece mai departe. Dacă îl pui după ce o terminat textul să îți explice, să povestească ceva din acel text, vă spun, e înfiorător, nu reușesc decât foarte puțini”, spune profesorul.

Nu i-a fost teamă să privească problema îndeaproape și să arate cu degetul spre cei responsabili: „Nu sunt educați, deci vina e a noastră!”.

Așa că a gândit fișe de progres cu echipa pentru fiecare elev. Profesorul dă un test cu itemi care scot în evidență competențele la început de an școlar și apoi fiecare creează aceste fișe în care trebuie să rezulte ce competențe trebuie să-și îmbunătățească fiecare elev, cu exemple de activități de învățare.

Una din profesoarele din școală a început să facă pregătire cu elevii de clasa a VIII-a încă de la începutul anului. „I-am dat elevii care în urma simulărilor au luat note sub 5. Am spus: ținta ta nu e să îi duci la 10, ci la 5 sau peste 5, ce se poate. Deci faci cu ei numai prima parte din modelul care se dă la Evaluarea Națională. A fost anul în care am avut cei mai puțini copii cu note sub 5. Practic, a fost un experiment de succes”, spune managerul.

Articolul complet, pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:24
Emisarul pentru pace al lui Donald Trump a venit în Ucraina cu un ceas de aproape 100.000 de euro la mână
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!