Premierul a precizat că l-a chemat pe Mircea Pop la Guvern după ce Corpul de Control al primului-ministru a finalizat o acţiune de control şi că, în urma discuţiei avute, acesta şi-a înaintat demisia. Atribuţiile privind gestionarea drumurilor naţionale vor fi preluate temporar de către directorul adjunct.
"Faptul că angajaţii muncesc, şi şefii stau la Bâlea este inacceptabil", a declarat premierul Victor Ponta.
Şefii de la Compania de Drumuri au început codul galben de ninsori... cu un chef. Ei au petrecut până târziu în noapte la Bâlea Cascadă, iar vineri dimineaţă, la comandamentul de iarnă, a fost prezent un adjunct care nu deținea suficiente informații.