Presiunea mare pe sistemul medical ajunge și la medicii din prima linie. Potrivit Alba24, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, dr. Dan Crainic, a suferit vineri, 30 octombrie, un infarct. Informația a fost confirmată, la Digi24, de Diana Mârza, managerul unității medicale.
Crainic coordona toată activitatea medicilor din instituție, inclusiv o mare parte din activitatea acestora în lupta cu COVID.
”Este al doilea medic din ATI care suferă un infarct. Doamna doctor a făcut infarct acum câteva zile și este mai bine. Da, e vorba despre epuizare, fiindcă se lucrează aproape fără pauză”, a explicat managerul spitalului, Diana Mârza, într-o intervenție la Digi24.
Managerul a transmis că mai e nevoie de medici specializați în Terapie Intensivă, ”chiar dacă au venit doi colegi să ne ajute”.
Mai mulți medici din cadrul spitalului, dintre cei aflați în prima linie a luptei împotriva COVID-19, s-au infectat în ultimele săptămâni, iar stresul prin care trec ei și familiile lor este foarte mare, au mai declarat pentru Alba24, surse medicale.
”Doctorul Crainic a muncit enorm în ultimele luni, sub presiune și sub un stres foarte mare din cauza volumului de activitate, Vorbim de foarte multe ore în fiecare zi în acest context al coronavirusului. Suntem cu toții dărâmați psihic și fizic. Este o chestiune de timp să cedăm, dacă nu vedem măcar puțină solidaritate din partea populației” a declarat un coleg al medicului, citat de Alba24.