Discursul lui Donald Trump în Congres, marcat de afirmații false și cifre exagerate, demontat pas cu pas

Comentează

Donald Trump a rostit un discurs de aproape două ore în fața Congresului SUA, în cadrul căruia a prezentat o serie de afirmații controversate și, în unele cazuri, false. Printre acestea: ideea că SUA „finanțează aproape în totalitate NATO”, „zero taxe pe bacșișuri”, „eliminarea tuturor taxelor pe asigurările sociale”, „18 miliarde de dolari investiții noi”, „cea mai mare reducere de taxe din istoria SUA” sau „un viraj istoric” după ce a preluat o țară „în criză și haos global”.

Creșterea economică record

Trump a afirmat că a preluat o „țară în criză” de la administrația Biden, cu o economie „stagnantă” care acum „înflorește ca niciodată”. Datele însă contrazic aceste afirmații, potrivit cotidianului german Tagesschau.

Conform statisticilor din 2025, economia SUA a crescut cu doar 2,2%, cu 0,6 puncte procentuale mai puțin decât în 2024, ultimul an al administrației Biden. Un factor important de luat în considerare este shutdown-ul guvernamental de 43 de zile din toamna lui 2025, care, conform estimărilor Fed, a redus creșterea economică cu aproximativ un punct procentual.

Rata șomajului, un alt indicator-cheie, a crescut de la 4,0% în ianuarie 2025 la 4,3% în ianuarie 2026, ceea ce contrazice afirmațiile lui Trump privind o economie „înfloritoare”.

Inflația și greaua moștenire de la Biden

În discursul său, Trump a reluat afirmația (pentru a câta oară?) că a moștenit „cea mai mare inflație din istorie” de la Biden. Însă, conform Tagesschau, inflația în ianuarie 2025 era de 3,0%, iar în ianuarie 2026 a scăzut la 2,4%.

Deși inflația a atins un maxim de 9,1% în iunie 2022, aceasta a avut loc cu mult înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă. Cele mai mari niveluri de inflație din istoria SUA au fost înregistrate după Primul Război Mondial, cu un vârf de 23,7%, și în perioada 1979-1980, când inflația anuală a ajuns la 14,8%.

Donald Trump și Joe Biden, aproape de o nouă confruntare electorală Foto: Profimedia

Locuri de muncă pe toate drumurile

Trump a declarat că „mai mulți americani lucrează decât oricând”, ceea ce este adevărat în termeni absoluți. În ianuarie 2026, numărul angajaților a atins 159 de milioane, dar această cifră reflectă și creșterea populației, care a ajuns la 342,36 milioane. Rata ocupării forței de muncă a scăzut însă ușor, de la 60,1% în ianuarie 2025 la 59,8% în ianuarie 2026, iar rata activității economice a rămas neschimbată față de perioada Biden.

Investiții de 18 trilioane de dolari

Trump a afirmat că a obținut promisiuni de investiții în valoare de „18 trilioane de dolari” în primul său an de mandat. Cu toate acestea, Casa Albă raportează doar 9,6 trilioane de dolari, incluzând angajamente interne și externe, potrivit NBC. Experții consideră această cifră ca fiind exagerată, mai ales că multe dintre promisiuni, precum cele ale Qatarului și Emiratelor Arabe Unite, depășesc PIB-ul acestor țări.

Reforma fiscală: cea mai mare reducere de taxe din istoria SUA

Trump a susținut că a implementat „cea mai mare reducere de taxe din istoria SUA”, referindu-se la legea One Big Beautiful Bill Act (OBBB) semnată în iulie 2025. Analiza PolitiFact arată însă că aceste reduceri fiscale ocupă doar locul trei din 1980 încoace, după reformele lui Ronald Reagan din 1981 și cele ale lui Barack Obama din 2012. Efectul asupra contribuabililor va fi redus, deoarece multe dintre măsuri au fost doar prelungiri ale legilor din 2017.

Tendința de a investi în Europa a crescut în ultimele luni. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Hepta

Trump a reluat afirmația că a „încheiat opt războaie” în primele zece luni de mandat

În realitate, multe dintre aceste conflicte sunt încă active sau au fost gestionate fără implicarea directă a SUA. De exemplu, situația dintre Cambodgia și Thailanda rămâne instabilă, iar acordul de pace din 2025 a fost încălcat. Disputa privind barajul Grand-Renaissance dintre Egipt și Etiopia continuă, iar implicarea lui Trump nu a dus la niciun progres semnificativ.

Iranul a fost însă subiectul principal din discursul-record al lui Trump despre Starea Uniunii. Una dintre cele mai stringente întrebări este ce va face liderul SUA. La opt luni după ce a lovit facilitățile sale nucleare, președintele a luat în calcul noi atacuri, în cazul în care liderii iranieni nu acceptă să încheie un acord, relatează CNN.

A obligat țările NATO să aloce 5% pentru apărare și să plătească tehnica militară americană pentru Ucraina

Trump a proclamat o „victorie istorică” în politica externă, afirmând că a obținut angajamentul aliaților NATO de a ridica pragul cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB. Mai mult, Trump a introdus un mecanism prin care asistența militară pentru Ucraina este acum finanțată direct de către aliați, care plătesc integral echipamentele americane livrate Kievului, eliminând astfel povara financiară de pe umerii contribuabilului american.

Trebuie făcută o distincție clară între ținta asumată și realitatea bugetară actuală. La summitul de la Haga din iunie 2025, membrii NATO au acceptat oficial noua țintă de 5%, însă termenul limită pentru implementarea completă este anul 2035.

Soldați NATO în Lituania. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Majoritatea aliaților europeni abia au reușit să stabilizeze pragul de 2% în 2024-2025. Țările care întâmpină cele mai mari dificultăți politice sau economice în a dubla acest buget sunt:

  • Spania și Italia: Deși au crescut investițiile, rămân printre ultimele țări ca procent din PIB, fiind criticate nominal de administrația Trump pentru ritmul lent.
  • Germania: Deși a crescut masiv bugetul (peste 100 miliarde USD în 2025), acesta reprezintă aproximativ 2,1% - 2,3% din PIB-ul său imens. Saltul la 5% ar însemna o economie de război, lucru greu de acceptat politic la Berlin.

Imigranții ilegali, cei mai mari infractori

În ceea ce privește imigrația, Trump a criticat „imigranții ilegali” pentru creșterea infracționalității, deși un studiu din 2024 al Departamentului de Justiție arată că aceștia sunt arestați mai rar decât cetățenii nativi pentru infracțiuni violente, potrivit Washington Post.

„Pirații somalezi care au devastat Minnesota ne amintesc că în multe părți ale lumii corupția și fărădelegea sunt norme”, a spus Trump, avertizând asupra efectelor imigrației necontrolate.

„Alegeri furate” în 2020

Trump a reluat teoria conspirației privind „alegerile furate” din 2020, afirmând că ar trebui să fie în al treilea mandat. Nu există dovezi că alegerile din 2020 au fost fraudate. De exemplu, analiza New York Times arată că doar 0,02% dintre cele 49,5 milioane de înregistrări de vot au fost suspectate de nereguli. Datele din Georgia, Iowa și Michigan confirmă faptul că fraudele electorale sunt extrem de rare.

Potrivit Tagesschau, discursul lui Trump conține numeroase afirmații eronate și exagerări care subliniază strategia sa de autopromovare, dar ridică semne de întrebare privind veridicitatea datelor prezentate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză