Ce discuții purtau Nicolae și Elena Ceaușescu despre Tudor Gheorghe: „Nicule, tu vezi ce zice ăsta?!”. Cântecul cu care a enervat-o pe „Tovarășa”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tudor Gheorghe, muzician, poet, cântăreț și compozitor, a povestit anul trecut într-un interviu acordat directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, cum i-au fost interzise spectacolele de către Elena Ceaușescu din cauza repertoriului, dar și momentul în care l-a cunoscut pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu.
Cuprins:
Povestea e veche de 35 de ani, iar Tudor Gheorghe și-o aduce aminte perfect. Parcă s-ar fi întâmplat ieri.
„Au dus caseta la Tovarășa, la Cabinetul 2”
„Eu am fost interzis definitiv din ’86 până la Revoluție. Am făcut la Polivalentă un spectacol cu Ansamblul C.C. UTC. M-a pus dracu’ și-am spus o poezie a lui Dinescu, «Avalanșa». Apoi am cântat un colind. Pfaaa!, în ’86, colind, nu era bine! Și am mai spus o poemă a lui Sorescu, «Femeia». «Ce știe femeia? Ea să ţină de coada cârpătorului, să stea ciucită la vatră, să şteargă sticla de lampă și să lase politica!»”, își începe povestea maestrul.
După acest spectacol au început problemele. Artistul detaliază: „Am cântat aia: «Fir-ați ale dracu’ oltence/Iarna, grea, muierea, rea/Vacilor n-am ce le da/Să dau țâța dupe mână/Ca iarba prin coasă». Frumusețea de pe lume, din punctul de vedere al cântecului popular. Dar un binevoitor a înregistrat și a dus caseta la Tovarășa, la Cabinetul 2. Și asta a zis: «Nicule, tu vezi ce zice ăsta?!». El o fi zis: «Lasă-l, fă, că el cântă cu «Acolo este țara mea». «Fir-ar ăsta al dracu’, să nu-l mai văd!». Și nu m-au mai văzut...”.
La un moment dat, a venit un tovarăș de la Comitetul Central, la teatru, a făcut o ședință cu membrii de partid, eu nu eram niciodată... Cum să fiu, cu tata în pușcărie? Când am ajuns un nume, au tras de mine să mă facă membru de partid, dar i-am amânat și n-am mai vrut eu.Tudor Gheorghe, artist
Ceaușescu mânca sarmale de Ziua Recoltei
Tudor Gheorghe a povestit în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO, cum l-a cunoscut pe fostul dictator. Prin Constantin Sandu, fostul prim-secretar de la Olt, care era nașul lui.
„Moșu’ Sandu m-a chemat odată. «Bă, ce faci?». «Bine, tovarășul secretar». «Ia vezi, e mașina 1UT101 în fața casei?». «Da!». «Suie-te în ea». Puteai să refuzi? Nu puteai. «Vezi că vine ăl bătrân mâine p-acilea. Poate cânți și tu un cântec». Și-a venit ziua, și-am intrat... Erau la masă, mâncau... Eu nici n-am dormit. Mă gândeam că ei mănâncă, beau și eu trebuie să le cânt. Ce să le cânt la sarmale, mă?! Și-am găsit un cântec frumos, o baladă populară”, spune Gheorghe.
Artistul ajuns la 75 de ani detaliază cu lux de amănunte evenimentele de la acel moment.
„Eu puneam piciorul pe-un scaun când cântam cu chitara. Am intrat și ăia nu-mi puseseră scaun. Ăia mâncau acolo. M-am uitat, era moșu’, tovarășul, primul secretar. Când am intrat s-a făcut o clipă liniște. S-au uitat așa toți la mine. Moșu’ Sandu mânca. Era surpriza lui, de fapt. Eu tăceam. Nu ziceam nimic. Și l-am văzut pe Ceaușescu că zice: «Aaaa? Păi?!». Și zic: «Tovarășe secretar general, nu s-o găsi un scaun și pentru mine». Mi l-au adus repede! Ceaușescu a început să râdă, i-a plăcut chestia asta”.
„I-a zis lui Ceaușescu: «Ia cu ardei!»”
„Dezastrul a fost când am început să cânt! Praful s-a ales! Că am găsit, nenorocitul de mine, un cântec care începea așa: «Când a fost la ’53, de s-a încoronat Știrbei/Puneai plug cu patru cai și-arai unde puteai, câte puteruș aveai/Când a fost la ’58, de s-a luat pământul tot...». Atunci am auzit replica genială a lui moșu’ Sandu, care mânca sarmale. Când am zis eu: «De s-a luat pământul tot», i-a zis lui Ceaușescu «Ia cu ardei!»”, mai spune artistul.
Chiar dacă Nicolae Ceaușescu s-a amuzat de momentul artistic al lui Tudor Gheorghe, de atunci, artistul a fost interzis definitiv până la căderea regimului. Nu de dictator, ci de oamenii pe care acesta îi avea în preajmă.
„Ceaușescu a luat un pahar de vin și-a zis: «Asemenea cântece pentru tinerii care...». Și-a dat drumul la cuvânt, eu am stat, am ascultat și-am plecat. Și-a fost OK! Dar de atunci nu m-a mai chemat nimeni niciodată. Am aflat după aceea că el m-ar mai fi chemat, dar când întreba de mine, îi spuneau: «E plecat în străinătate și ne reprezintă cu onoare». Pe dracu’, eu n-aveam voie să ies din țară. Dar se fereau, că cine știe ce ziceam. Era riscant!”, a încheiat artistul.
Speram ca după Revoluție să terminăm cu șușanelele și cu prostiile. Dăm drumul la opere, iar literatura o să fie bine. N-a fost așa. M-am speriat când am văzut: «Vin țiganii din Banat», «Hoții dezertori». Când am văzut ce titluri erau pe afișe! Am zis că trebuie să ies din zona asta. Am ieșit, m-am retras și am tăcut nouă ani.Tudor Gheorghe, artist
