„UVT poate oferi o diagnoză a mediului educaţional local la un nivel de expertiză incomparabil mai bună faţă de oricare altă entitate cu competenţe în domeniu”, afirmă rectorul Universității de Vest, deputatul PNL Marilen Pirtea.

Pirtea cataloghează totul drept o „scăpare” care „poate fi corijată chiar de către comunitatea academică”.

„UVT îşi doreşte depăşirea acestui moment de impas şi consideră că poate să contribuie în mod real la conturarea viziunii de viitor pentru dezvoltarea Timişoarei, pe dimensiunea educaţională, dar şi în alte direcţii strategice”, a transmis acesta.

În replică, reprezentanții primăriei au transmis: „Timişoara nu are nevoie de gelozii universitare şi nici de o politizare constantă a instituţiilor sale respectate”, susținând că Universitatea din Cluj a fost „singura care s-a arătat interesată de anunț”, respectiv de contractul în valoare de 80.000 de lei.

Ne-am fi dorit ca UVT să depună ofertă pentru achiziţia studiului pentru dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar din Timişoara. De altfel, au existat de-a lungul anului trecut mai multe discuţii între Primărie şi UVT despre această temă. Universitatea din Cluj a fost singura care s-a arătat interesată de anunţul Primăriei.

Primăria Timișoara:

„Suntem siguri că o universitate atât de prestigioasă precum UVT nu ar vrea să pretindă un monopol bazat strict pe identitatea locală. Înţelegem ambiţiile politice ale conducerii universităţii, dar avem încredere că ele nu vor interveni în excelentul parteneriat de care se bucură instituţiile noastre”, a transmis Primăria Timişoara, menționând că respectivul contract a fost atribuit prin achiziţie directă, nu prin încredințare directă, așa cum precizase UVT.

Foto: facebook.com/uvtromania

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
GSP.RO
„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Playtech.ro
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi recuperată în 6 luni
Observatornews.ro
Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi recuperată în 6 luni
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
Știrileprotv.ro
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
6 ani fără Plutonier Căpșună. Cine a fost marea iubire a lui Sebastian Papaiani: “Încă suntem împreună”
FANATIK.RO
6 ani fără Plutonier Căpșună. Cine a fost marea iubire a lui Sebastian Papaiani: “Încă suntem împreună”
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?