Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a susținut miercuri că incidentul din Polonia reprezintă un nou episod din războiul hibrid dus de Occident împotriva Rusiei, potrivit The Guardian.
„Incidentul cu presupusa «lovitură cu rachete» a Ucrainei într-o fermă poloneză dovedește un singur lucru: ducând un război hibrid împotriva Rusiei, Occidentul se apropie de războiul mondial”, a scris Medvedev pe Twitter.
The incident with the Ukrainian-alleged "missile strike" on a Polish farm proves just one thing: waging a hybrid war against Russia, the West moves closer to the world war.— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) November 16, 2022
Doi oameni au murit miercuri după o explozie în satul polonez Przewodow, de la granița cu Ucraina, după ce „o rachetă de producție rusească” a lovit o fermă. Cum a fost posibil acest lucru ridică încă multe semne de întrebare, două opțiuni fiind analizate: fie rușii au tras o rachetă și au lovit Polonia, fie o rachetă antiaeriană trasă de Ucraina a trecut granița.
Moscova a respins orice implicare în incidentul din Polonia. Ministerul rus al Apărării a declarat marți seară că relatările presei poloneze și ale oficialilor cu privire la căderea unor rachete „rusești” în zona orașului Przewoduv reprezintă o provocare deliberată cu scopul de a escalada situația.
Primele informații vorbeau despre două rachete rusești care au trecut granița în Polonia, dar oficialii polonezi nu au confirmat public numărul lor, afirmând doar că o anchetă este în desfășurare.
Associated Press, care citează mai mulți oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului, afirmă că primele constatări sugerează că racheta care a lovit Polonia a fost trasă de forțele ucrainene asupra unei rachete rusești.