Banca Centrală a introdus, de asemenea, unele controale asupra capitalului, deoarece Occidentul încearcă să-i restrângă capacitatea de a utiliza rezerve valutare și de aur în valoare de 640 de miliarde de dolari și să elimine marile bănci din Rusia din sistemul de plăți internaționale SWIFT, cea din urmă fiind o grea lovitură dată creditorilor și companiilor, ale căror posibilități de a trimite și primi plăți vor fi considerabil reduse. Aceste mișcări au făcut ca rubla rusească să se prăbușească și să atingă minime record.

“Realitatea economică a Rusiei s-a schimbat considerabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. “Acestea sunt sancțiuni dure, problematice, dar Rusia are potențialul pentru a compensa daunele”, a precizat Peskov.

„Rusia si-a pregătit din timp planurile împotriva sancțiunilor, inclusiv împotriva celor mai dure. Există planuri de răspuns, acestea au fost elaborate și urmează să fie implementate pe măsură ce apar probleme”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a spus că sancțiunile introduse împotriva președintelui Vladimir Putin sunt inutile.

„(Putin) este relativ indiferent. Sancțiunile conțin prevederi absurde cu privire la unele bunuri. Președintele nu are alte bunuri decât cele pe care le-a declarat”, a arătat Peskov.

Occidentul încearcă, prin intermediul acestor sancțiuni economice fără precedent să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei. Rusia numește acțiunea sa o „operațiune militară specială” care vizează protejarea civililor.

Peskov a precizat că Vladimir Putin va analiza astăzi problemele economice, întâlnindu-se cu mai mulți oficiali, inclusiv cu guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, și cu German Gref, CEO-ul principalei bănci din Rusia, Sberbank.

Întrebat despre modul în care Banca Rusiei gestionează criza, Peskov a spus: „Nu am avut niciun motiv să ne îndoim de eficiența și solvabilitatea băncii noastre centrale. Nu există niciun motiv să ne îndoim de asta acum”.

Luni, 28 februarie, s-a intrat în a cincea zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat, pe 24 februarie, lansarea ofensivei asupra țării conduse de Volodimir Zelenski, cu atacuri aeriene şi cu rachete.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.