Doar 20% din aparatele RMN și CT sunt în spitalele de stat. „Calitatea vieții și șansele pacientului scad”

Comentează
doctor interpretand imaginile scanate ale unui aparat rmn

Aparatele de imagistică medicală lipsesc din spitalele publice: 80% din aparatele RMN, CT și mamografe sunt în sistemul privat, arată o analiză publicată de Economica. În unele județe, acestea lipsesc cu desăvârșire. În lipsa lor, pacienții se bazează pe clinicile private sau ajung pe niște liste de așteptare interminabile. Între timp, România are cele mai multe decese din cauze prevenibile și tratabile din UE.

Doar 20% din aparatele de imagistică sunt în spitalele de stat

Concret, dintre cele 1.161 de aparate de imagistică din România, doar 20% sunt în spitale publice, majoritatea fiind în mediul privat.

Iar din cele 20%, nu toate sunt funcționale, spun reprezentanții pacienților, contactați de Libertatea. Asta pentru că aceste aparate au nevoie de personal calificat care să le folosească, dar și pentru mentenanță.

Mai mult, spitalele publice din multe județe nu dispun de aparate de imagistică medicală, cum ar fi RMN, CT și mamografe.

Județele Giurgiu, Bacău, Bihor, Covasna și Maramureș nu au niciun aparat RMN.

Spitalele publice din alte județe, precum Sălaj, Vaslui sau Teleorman, nu dispun de aparate CT.

Pacienții din aceste județe se deplasează adesea în alte orașe pentru investigații.

Patru județe (Bistrița-Năsăud, Ialomița, Giurgiu, Vâlcea) nu au niciun mamograf disponibil, în timp ce România se află pe ultimul loc în UE la testarea pentru cancerul mamar.

Deficitul de aparate pentru investigații medicale importante contribuie la un acces inegal la servicii de sănătate, în special în zonele mai sărace și izolate.

Asta în condițiile în care, 46.370 de români au murit în 2023 din cauza cancerului, adică aproape 20% din totalul deceselor din țara noastră.

„Scad șansele pacienților”

Lipsa de aparate de imagistică afectează grav accesul pacienților la investigații medicale esențiale, cum ar fi cele pentru depistarea cancerului de sân sau pentru evaluarea altor problemelor de sănătate.

Mai exact, în 2020, s-au înregistrat 358 de decese prevenibile la 100.000 de persoane, dublu față de media europeană de 180 la 100.000. România a înregistrat 235 de decese tratabile la 100.000 de locuitori, de 2,5 ori mai mult decât media UE, care este de 92 la 100.000.

Mai mult, România este deja pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința testării pentru cancer mamar, iar acest deficit amplifică inegalitățile din sistemul de sănătate.

„Diagnosticarea preventivă și precoce face parte dintr-un proces care ar trebui să fie de primă linie în România. Dacă diagnostichezi foarte târziu, costurile cresc, calitatea vieții scade, iar șansele pacientului scad”, a explicat Radu Gănescu, președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), pentru Libertatea.

„Diagnosticarea târzie duce la complicații serioase, care sunt mult mai costisitoare. Pacienții rămân cu infirmități, cu invalidități, sunt scoși din circuitul social sau chiar mor mai devreme. Guvernele nu țin cont de faptul că prevenția și diagnosticarea precoce salvează bani și vieți”, a adăugat Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților, pentru Libertatea.

Dependența de mediul privat 

În județele unde spitalele publice nu dispun de echipamente, pacienții sunt nevoiți să se orienteze spre clinicile private. De multe ori costurile sunt foarte mari.

Însă aparatele din mediul privat pot fi integrate într-un sistem în care investigațiile să fie decontate, iar pacienții să nu mai aibă de așteptat timp îndelungat.

Nu toate spitalele ar trebui să aibă aparate de imagistică, din cauza costurilor sau a lipsei de personal.

„Spitalele mai mici nu au capacitatea să utilizeze aparatura. Acolo unde există, de multe ori nu are cine să o folosească. O astfel de aparatură, dacă nu ai specialiști - tehnicieni și medici de imagistică - este inutilă.

Privatul are posibilitatea să investească și poate să completeze sistemul public, așa cum vedem în programul național de dializă, unde 95% din servicii sunt asigurate de privat, dar decontate pe programul național”, a mai spus Radu Gănescu.

Între timp, mulți români merg în alte orașe pentru a beneficia de investigațiile necesare, ceea ce poate implica cheltuieli suplimentare și disconfort.

Sistem de liste de așteptare, reglementat de stat

Pe de altă parte, listele lungi de așteptare scurtează speranța de vindecare a pacienților români. Motivul? Nu există un sistem de liste de așteptare reglementat, bine organizat și bazat pe prioritizarea stadiului bolii, spune Vasile Barbu.

„Ministerul Sănătății spune că noi abuzăm de multe ori de aceste investigații și că trebuie să există liste de așteptare. Ce nu a înțeles ministerul este că lista de așteptare trebuie reglementată. Nu poți să faci liste de așteptare de care să se ocupe un furnizor sau altul, privat sau chiar public”, a explicat reprezentantul Asociației Pacienților.

Vasile Barbu propune un sistem de codificare a bolilor pe stadii, care să permită prioritizarea investigațiilor în funcție de gravitate:

  • Urgent (maxim 48-72 de ore)
  • Prioritar (maxim 15 zile)  
  • Non-urgent (până la 3-5 luni)

Ministerul Sănătății ar trebui să emită atât reglementări obligatorii, cât și ghiduri de utilizare eficientă a aparaturii și resurselor medicale.

„Sunt spitale în care se fac câteva investigații imagistice pe zi, în timp ce alte spitale suprasolicită aceste aparate, până când le scot din funcție. Există o proastă gestionare. De exemplu, la București avem 19 spitale, multe dintre ele au aparate RMN performante, dar sunt utilizate nici 20%”, adaugă Vasile Barbu.

Soluția pentru reducerea perioadelor de așteptare ar fi chiar colaborarea cu mediul privat.

„Într-adevăr, în România mai este nevoie de investiții în servicii de imagistică, pentru a avea perioada de așteptare. Iar acest lucru nu cred că e posibil prin sistemul public, fiind nevoie de finanțare mult mai mare. Putem să ne folosim de sistemele private, care pot să fie complementare sistemului public”, a concluzionat președintele COPAC, Radu Gănescu.

Lipsa unei abordări pragmatice și a finanțării suficiente menține „sistemul de sănătate în haos”, conchide Vasile Barbu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!