Doar 20% din aparatele RMN și CT sunt în spitalele de stat. „Calitatea vieții și șansele pacientului scad”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aparatele de imagistică medicală lipsesc din spitalele publice: 80% din aparatele RMN, CT și mamografe sunt în sistemul privat, arată o analiză publicată de Economica. În unele județe, acestea lipsesc cu desăvârșire. În lipsa lor, pacienții se bazează pe clinicile private sau ajung pe niște liste de așteptare interminabile. Între timp, România are cele mai multe decese din cauze prevenibile și tratabile din UE.
Cuprins:
Doar 20% din aparatele de imagistică sunt în spitalele de stat
Concret, dintre cele 1.161 de aparate de imagistică din România, doar 20% sunt în spitale publice, majoritatea fiind în mediul privat.
Iar din cele 20%, nu toate sunt funcționale, spun reprezentanții pacienților, contactați de Libertatea. Asta pentru că aceste aparate au nevoie de personal calificat care să le folosească, dar și pentru mentenanță.
Mai mult, spitalele publice din multe județe nu dispun de aparate de imagistică medicală, cum ar fi RMN, CT și mamografe.
Județele Giurgiu, Bacău, Bihor, Covasna și Maramureș nu au niciun aparat RMN.
Spitalele publice din alte județe, precum Sălaj, Vaslui sau Teleorman, nu dispun de aparate CT.
Pacienții din aceste județe se deplasează adesea în alte orașe pentru investigații.
Patru județe (Bistrița-Năsăud, Ialomița, Giurgiu, Vâlcea) nu au niciun mamograf disponibil, în timp ce România se află pe ultimul loc în UE la testarea pentru cancerul mamar.
Deficitul de aparate pentru investigații medicale importante contribuie la un acces inegal la servicii de sănătate, în special în zonele mai sărace și izolate.
Asta în condițiile în care, 46.370 de români au murit în 2023 din cauza cancerului, adică aproape 20% din totalul deceselor din țara noastră.
„Scad șansele pacienților”
Lipsa de aparate de imagistică afectează grav accesul pacienților la investigații medicale esențiale, cum ar fi cele pentru depistarea cancerului de sân sau pentru evaluarea altor problemelor de sănătate.
Mai exact, în 2020, s-au înregistrat 358 de decese prevenibile la 100.000 de persoane, dublu față de media europeană de 180 la 100.000. România a înregistrat 235 de decese tratabile la 100.000 de locuitori, de 2,5 ori mai mult decât media UE, care este de 92 la 100.000.
Mai mult, România este deja pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința testării pentru cancer mamar, iar acest deficit amplifică inegalitățile din sistemul de sănătate.
„Diagnosticarea preventivă și precoce face parte dintr-un proces care ar trebui să fie de primă linie în România. Dacă diagnostichezi foarte târziu, costurile cresc, calitatea vieții scade, iar șansele pacientului scad”, a explicat Radu Gănescu, președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), pentru Libertatea.
„Diagnosticarea târzie duce la complicații serioase, care sunt mult mai costisitoare. Pacienții rămân cu infirmități, cu invalidități, sunt scoși din circuitul social sau chiar mor mai devreme. Guvernele nu țin cont de faptul că prevenția și diagnosticarea precoce salvează bani și vieți”, a adăugat Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților, pentru Libertatea.
Dependența de mediul privat
În județele unde spitalele publice nu dispun de echipamente, pacienții sunt nevoiți să se orienteze spre clinicile private. De multe ori costurile sunt foarte mari.
Însă aparatele din mediul privat pot fi integrate într-un sistem în care investigațiile să fie decontate, iar pacienții să nu mai aibă de așteptat timp îndelungat.
Nu toate spitalele ar trebui să aibă aparate de imagistică, din cauza costurilor sau a lipsei de personal.
„Spitalele mai mici nu au capacitatea să utilizeze aparatura. Acolo unde există, de multe ori nu are cine să o folosească. O astfel de aparatură, dacă nu ai specialiști - tehnicieni și medici de imagistică - este inutilă.
Privatul are posibilitatea să investească și poate să completeze sistemul public, așa cum vedem în programul național de dializă, unde 95% din servicii sunt asigurate de privat, dar decontate pe programul național”, a mai spus Radu Gănescu.
Între timp, mulți români merg în alte orașe pentru a beneficia de investigațiile necesare, ceea ce poate implica cheltuieli suplimentare și disconfort.
Sistem de liste de așteptare, reglementat de stat
Pe de altă parte, listele lungi de așteptare scurtează speranța de vindecare a pacienților români. Motivul? Nu există un sistem de liste de așteptare reglementat, bine organizat și bazat pe prioritizarea stadiului bolii, spune Vasile Barbu.
„Ministerul Sănătății spune că noi abuzăm de multe ori de aceste investigații și că trebuie să există liste de așteptare. Ce nu a înțeles ministerul este că lista de așteptare trebuie reglementată. Nu poți să faci liste de așteptare de care să se ocupe un furnizor sau altul, privat sau chiar public”, a explicat reprezentantul Asociației Pacienților.
Vasile Barbu propune un sistem de codificare a bolilor pe stadii, care să permită prioritizarea investigațiilor în funcție de gravitate:
- Urgent (maxim 48-72 de ore)
- Prioritar (maxim 15 zile)
- Non-urgent (până la 3-5 luni)
Ministerul Sănătății ar trebui să emită atât reglementări obligatorii, cât și ghiduri de utilizare eficientă a aparaturii și resurselor medicale.
„Sunt spitale în care se fac câteva investigații imagistice pe zi, în timp ce alte spitale suprasolicită aceste aparate, până când le scot din funcție. Există o proastă gestionare. De exemplu, la București avem 19 spitale, multe dintre ele au aparate RMN performante, dar sunt utilizate nici 20%”, adaugă Vasile Barbu.
Soluția pentru reducerea perioadelor de așteptare ar fi chiar colaborarea cu mediul privat.
„Într-adevăr, în România mai este nevoie de investiții în servicii de imagistică, pentru a avea perioada de așteptare. Iar acest lucru nu cred că e posibil prin sistemul public, fiind nevoie de finanțare mult mai mare. Putem să ne folosim de sistemele private, care pot să fie complementare sistemului public”, a concluzionat președintele COPAC, Radu Gănescu.
Lipsa unei abordări pragmatice și a finanțării suficiente menține „sistemul de sănătate în haos”, conchide Vasile Barbu.
