Doi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, soţ şi soţie, sunt anchetaţi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au ieşit din izolare pentru a merge la serviciu, iar apoi au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.
Cei doi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă, care s-au prezentat la serviciu pe 7 aprilie, deşi se aflau în izolare, au fost confirmaţi, pe 15 aprilie, cu COVID-19.
Ambulanţierul a avut contact apropiat cu tatăl său, care a fost internat în Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde a fost confirmat cu coronavirus un cadru medical.
"Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea", se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, citat de Agerpres.