„În cursul dimineţii s-a primit un apel prin care poliţiştii au fost sesizaţi că într-o fântână din comuna Ciupercenii Noi este căzută o persoană. La faţa locului s-a stabilit faptul că doi bărbaţi – unul de 43 de ani, din Ciupercenii Noi, şi celălalt de 38 de ani, din Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi -, ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, au fost găsiţi decedaţi în fântâna respectivă, cadavrele acestora fiind scoase de reprezentanţi ai ISU”, precizează IPJ Dolj, potrivit Agerpres.
„Iniţial a fost văzută plutind o persoană şi salvatorii au acţionat pentru extragerea victimei din fântână. La o verificare atentă şi în urma discuţiilor cu proprietarul stânei, au mai descoperit încă o persană în fântână. În total două persoane în vârstă de 43 şi 38 ani, ciobani la două stâne, au fost scoase din acea fântână”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.