Un traficant de stupefiante căutat în toată Europa și amicul său au încercat, în miez de noapte, să intre din Republica Moldova în România traversând Prutul pe o cameră de tractor. Prima parte a planului fugarilor a reușit, însă când au ”debarcat” pe pământ românesc au fost prinși de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti– I.T.P.F. Iaşi.
Amândoi cu ”pete” mari pe cazier - unul pentru trafic de droguri, urmărit internațional de vreo doi ani pentru a fi închis în Germania și altul cu o tentativă de trecere frauduloasă a frontierei la activ -, și-au zis că nu au ce să piardă dacă își încearcă norocul la granița cu Republica Moldova. Vasile T. și Ilie B. s-au înghesuit pe o cameră de tractor și au traversat Prutul pentru a ajunge în România. De ajuns au ajuns pe uscat, însă bărbații - unul cetățean al Republicii Moldova și altul cu dublă cetățenie româno-moldovenească -, au fost luați în vizor de aparatele de supraveghere cu termoviziune ale polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti– I.T.P.F. Iaşi. Mergeau aiurea pe un câmp, loc în care în mod normal nu aveau ce să caute.
Cei doi fugari, în vârstă de 28 de ani și, respectiv, 40 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei. Pentru Vasile T. situația e ceva mai complicată pentru pe numele lui autoritățile germane au emis un mandat internațional de arestare preventivă pentru trafic de droguri motiv pentru care a fost imediat preluat de polițiștii gălățeni care îl vor pregăti pentru extrădare.