Doi inspectori de la ANAF București, acuzați că au luat mită zeci de mii de euro de la firme. Șpagă de 10.000 de euro pentru o diplomă de BAC

 14 comentarii

Dragoș Andrei Oltean și Răzvan Conta, inspectori ai Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti din cadrul ANAF, au fost plasați vineri, 8 decembrie, sub control judiciar de procurorii DNA, acuzați că au luat mită zeci de mii de euro de la firme pe care le controlau, potrivit unui comunicat al institutiei. Unul dintre ei e acuzat și că a primit 10.000 de euro de la o femeie pentru a o ajuta să ia diploma de BAC.

Anunțul DNA vine după perchezițiile care au avut loc ieri, 7 decembrie, la Direcția Antifraudă București și la domiciliile suspecților.

De asemenea, sub control judiciar a fost plasat și administratorul unei firme pentru dare de mită, fals în semnături şi evaziune fiscală, dar şi o altă persoană fizică, acuzată de cumpărare de influenţă.

Acuzațiile din dosar

Dragoș Andrei Oltean este acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată, fals intelectual, complicitate la evaziune fiscală (două fapte), omisiunea sesizării, trafic de influență și dare de mită.

Răzvan Conta este acuzat de luare de mită în formă continuată, fals intelectual, complicitate la evaziune fiscală (două fapte) și omisiunea sesizării.

Concret, cei doi inspectori sunt acuzați că au luat șpăgi de zeci de mii de euro de la administratorii unor firme pentru a închide ochii la fraudarea bugetului de stat. Faptele au avut loc între 22 august- 25 noiembrie 2022 și în cursul lunii februarie 2023.

„În contextul efectuării unor controale la două societăți comerciale, inculpații Oltean Dragoș Andrei și Conta Răzvan, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la reprezentanții firmelor respective, printre care și inculpatul O.V., sumele de 8.000 de euro și 80.000 de lei”, anunță DNA.

Mita era dată celor doi inspectori „în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate și implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri, prin diminuarea artificială a cuantumului taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat”.

Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 225.913 de lei, echivalentul a aproximativ 45.500 de euro.

Unul dintre inspectori, acuzat că a ajutat o femeie să ia diploma de BAC

Dragoș Andrei Oltean este acuzat de DNA și că și-a folosit, în mai 2023, influența pentru a ajuta o femeie să obțină diploma de bacalaureat, în schimbul a 10.000 de euro.

„În cursul lunii mai 2023, inculpatul Oltean Dragoș Andrei ar fi pretins și primit de la inculpata M.L.M. suma de 10.000 de euro în schimbul căreia i-ar fi promis acesteia că își va exercita influența pe care ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor funcționari din cadrul unui inspectorat școlar în vederea obținerii în fals a duplicatului diplomei de bacalaureat, în condițiile în care persoana respectivă nu ar fi susținut niciodată examenul respectiv”, scrie în comunicatul DNA.

Astfel, pe 29 noiembrie, inculpatul a remis suma de bani respectivă secretarului șef al unui colegiu național care ulterior a eliberat în fals documentul respectiv.

DNA precizează că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    mariussorin75 08.12.2023, 13:46

    salarii mici la stat, isi mai completau si ei veniturile

  • Avatar comentarii

    acornel 08.12.2023, 13:46

    Ce ne mai mira, sunt și ei oameni și trebuie sa trăiască, să-și mai termine o casuta, schimbe mașină.

  • Avatar comentarii

    Liviu015 08.12.2023, 13:50

    Un fenomen care nu va disparea niciodata.

  • Avatar comentarii

    mica 08.12.2023, 13:58

    Bugetarii ăștia s-au pus pe căpătuială. Vor să se îmbogățească rapid.

  • Avatar comentarii

    Dori.l 08.12.2023, 14:16

    Coruptie si spaga... peste tot.

ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
11:20
Avertismentul dat chiar de Anthropic înainte de listarea pe bursă a companiei: „Riscuri existențiale pentru omenire”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri