Poliţiştii de la Vama Petea, județul Satu Mare, au depistat, ascunşi într-un automarfar încărcat cu electrocasnice, 50 de cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în final în Austria. Cei doi șoferi români ai camionului sunt cercetați pentru trafic de migranți în stare de reţinere pentru 24 de ore, a informat Poliția de Frontieră, într-un comunicat.
Luni, 8 august, la Vama Petea s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară doi cetăţeni români, unul de 52 de ani, celălalt, de 26 de ani, cu un automarfar înmatriculat în România.
TIR-ul era încărcat, conform documentelor de însoțire a mărfii, cu produse electrocasnice care urmau să ajungă în Anglia.
Poliţiştii au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, iar în compartimentul pentru marfă al autotrenului au fost descoperiţi, ascunşi printre produse, 50 de cetăţeni străini, 22 din India, 10 din Pakistan și 18 din Bangladesh (18 persoane), cu vârste cuprinse între 22 și 58 de ani.
Dintre ei, șapte sunt solicitanți ai statutului de azilant în România, iar 31 au avize de muncă în țara noastră.
O a treia persoană, respectiv bărbatul care le-a propus bani şoferilor de TIR pentru a-i ajuta să transporte migranţii, este cercetată, de asemenea, în stare de reţinere pentru 24 de ore.
În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecerea ilegală și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cei 50 de cetățeni străini, și de trafic migranti pentru cei trei cetățeni români.
Foto: politiadefrontiera.ro