Doi soți din Covasna pictează icoane după ce au renunțat la cariera în muzică

Comentează
pictează icoane după ce au renunțat la cariera în muzică

Soții Kornelia și Matei Schinteie, care în anul 2000 erau în pragul gloriei muzicale, au ales să renunțe la scenă și, după câteva luni, au început să picteze icoane în orașul Covasna.

Povestea soților Schinteie în ceea ce privește pictatul icoanelor începe acum 17 ani, atunci când cei doi au lăsat lumina scenei pentru „truda iconarului“. Operele lor au ajuns, între timp, din Covasna în Afganistan.

Matei, născut în Caraș-Severin, a cunoscut-o pe Kornelia, originară din Covasna, în 1991, iar în 1992 s-au căsătorit. Ea s-a alăturat formației în care era soțul său, cei doi făcând muzică pentru a se putea întreține, deși visul lui Matei era să ajungă să trăiască din cealaltă pasiune a sa, pictura. Nu își imaginau că, peste ani, un gen de pictură cu care nu erau familiarizați le va asigura pâinea zilnică.

În 1996, soții Schinteie și-au făcut propria trupă, Makos. Începută inițial ca formație folk-pop-rock, Makos a făcut tranziția către disco-pop-dance, adaptând însă unele piese folk pentru ringul de dans. Au colaborat cu Vali Sterian pentru a-și înregistra albumele și au primit dreptul de a interpreta piesele lui Iuliu Merca de la Semnal M. Matei spune că printre succesele formației se numără prezența în topurile televiziunii MCM Internațional cu piesa „Dansând împreună”, precum și piesa „Eclipsa”, intrată în topul televiziunilor românești în 1999, în preajma eclipsei totale de soare. Datorită concertelor prin țară și a aparițiilor la televiziuni, și-au permis să locuiască la București, între 1997 și 2000, trăind din muzică. În 2000, se aflau pe un vârf al carierei lor muzicale, dar ce a urmat i-a determinat să renunțe la scenă, notează stiri.covasnamedia.ro.

Matei și Kornelia au fost creștini ortodocși din copilărie. Matei mergea la biserică fără ca părinții săi să fie practicanți și a continuat să calce pragul lăcașului de cult și când a fost nevoit să frecventeze cursurile Școlii Uniunii Tineretului Comunist (U.T.C.). Kornelia însă a aflat că nu este botezată ortodox abia la 25 de ani, pe când era solista formației Makos. Când Kornelia fost sfătuită să se boteze, cei doi s-au gândit să renunțe la muzică, iar cu timpul gândul s-a transformat în hotărâre.

Odată cu părăsirea muzicii, se crease un gol. Drumul pe care să pășească li s-a arătat însă peste puțin timp. Maria-Kornelia a mers la atelierul familiei Opaiț, la Coșeni, unde timp de o lună a învățat arta pictării icoanelor.

„Ea a învățat tehnica și m-a învățat pe mine”, spune Matei despre soția sa.

„În iconografie lucrurile sunt cu totul speciale. Nu faci ce vrei tu. Nu iei tu decizia ce să pictezi. E o diferență între a picta pictură laică și icoane, aici trebuie să respecți niște canoane”, spune Maria-Kornelia despre arta pe care a descoperit-o atunci.

Întrucât Korneliei îi era greu să facă naveta între Covasna și Coșeni, cei doi s-au hotărât după o lună să-și facă atelier propriu: „Ne-am făcut asociație și am început truda asta a iconarului”.
Până când internetul le-a permis să nu mai meargă la târguri, au cutreierat țara din 2000 până în 2009.

În 17 ani, icoanele soților Schinteie au ajuns, mai precizează sursa citată, la oameni din toată lumea, precum și la biserici din România și de peste hotare. De exemplu, iconostasul bisericii din stațiunea Covasna este pictat de cei doi iconari. Tot ei au repictat icoanele de sărutat din biserica nouă de la Voinești, ca și troițele din curtea Mănăstirii Mărcuș, precum și mai multe icoane și crucea catapetesmei de la biserica ortodoxă din Ghelința. Alte icoane se află răspândite în biserici din Prahova, Brașov sau Suceava, iar altele au ajuns, prin bunăvoință clienților, la personalități ale lumii laice, ca foştii preşedinţi de ţară Ion Iliescu și Traian Băsescu, precum și ale lumii religioase, cum ar fi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Prea Fericitul Daniel și numeroși mitropoliți și episcopi.

În lume, icoanele lor au ajuns să bucure credincioșii români și străini, în biserici ortodoxe din orașe ca Schiedam – Olanda și Genova – Italia, iar o icoană cu Sf. Gheorghe omorând balaurul îi ocrotește pe militarii români la Kandahar, în Afganistan. Alte icoane pictate de ei au ajuns în țări ca Serbia, Ungaria, Germania, Suedia, Franța, S.U.A., Canada, Bolivia sau Noua Zeelandă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală