Leonid Volkov, în vârstă de 43 de ani, fosta mână dreaptă a opozantului rus decedat în închisoare Aleksei Navalnîi, a fost atacat pe 12 martie cu un ciocan în faţa domiciliului său din Vilnius, capitala Lituaniei. El a fost spitalizat pentru câteva ore după acest atac.

Serviciile lituaniene de informaţii au evocat rapid pista unui atac „organizat de Rusia” prin intermediul unei/unor persoane recrutate la nivel local.

„Două persoane suspectate de agresarea şefului opoziţiei ruse Leonid Volkov au fost reţinute în Polonia”, a declarat Gitanas Nauseda.

Suspecții – ale căror identități nu au fost dezvăluite – urmează să fie expulzaţi în Lituania, a anunţat şeful statului lituanian, fără a oferi alte detalii.

Nauseda a mai anunţat că a discutat despre această agresiune cu omologul său polonez Andrzej Duda şi a mulţumit Varşoviei pentru „treaba excelentă”.

La rândul lui, Leonid Volkov s-a declarat imediat „fericit” de acest anunţ. „Nu cunosc, încă, alte detalii, dar pot spune că am văzut cu ce energie şi perseverenţă a lucrat poliţia lituaniană în acest dosar luna trecută şi sunt foarte fericit că această muncă a dat roade”, a scris opozantul rus pe contul său de Telegram. „Vom afla în curând detaliile. Abia aştept să le aflu!”, a adăugat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.