Doi tineri şi un bebeluş aflat în burta mamei au murit într-un accident rutier | FOTO

Comentează

Şoferul TIR-ului, un tânăr de 25 de ani Huedin susţine că nu a văzut căruţa deoarece nu avea nimic reflectorizant. Accidentul a avut loc pe DN 17 care leagă Bistriţa de Cluj, la ieşire din localitatea Ciceu Mihăieşti.
Impactul a fost atât de violent că bărbatul de 31 de ani care conducea căruţa a fost aruncat din atelaj şi s-a lovit cu capul de un pod de beton după care a fost proiectat la câţiva metri de locul impactului. Concubina acestuia, însărcinată în 8 luni, fiul lor de 4 ani şi un alt tânăr de 16 ani care se aflau în căruţă au fost aruncaţi şi ei în şanţul de beton de pe marginea drumului, peste calul care trăgea căruţa şi care a murit şi el pe loc.
La faţa locului au ajuns patru maşini de poliţie, trei ambulanţe şi un echipaj de la descarcerare. Căruţaşul şi-a pierdut viaţa pe loc iar concubina acestuia, o tânără de 27 de ani, a fost găsită în stop cardio respirator. Copilul celor doi şi un alt tânăr de 16 ani care se aflau în căruţă au suferit traumatisme craniene şi multiple fracturi şi leziuni, ambii fiind transportaţi în stare gravă la spitalul din Dej.
Cu toate eforturile făcute de medicii de la spitalul din Dej femeia nu a mai putut fi salvată. În momentul în care aceasta a ajuns la spital şi fătul era mort. Cei doi copii, aflaţi şi ei în stare foarte gravă au fost transferaţi de urgenţă la spitalele din Cluj-Napoca.
Poliţiştii de la rutieră împreună cu angajaţii de la controlul traficului au verificat tahograful TIR-ului şi au descoperit că tânărul conducea cu 90 de km/h deşi se afla în localitate. Şoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă. Acesta avea permisul de conducere de patru ani iar poliţiştii bistriţeni au stabilit că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Deocamdată starea celor doi copii este critică, şansele de supravieţuire fiind reduse.
 




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
20:44
Zeci de oameni au fost evacuați în Timiș după ce o conductă de gaz s-a spart
20:22
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
20:12
Premierul propus Siegfried Mureșan spune că nu își va depune mandatul în nicio situație. Cum a încercat să îmbuneze PSD-ul
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”