Cuprins:
Lornoy David și Seppe Lodewijckx, ambii în vârstă de 19 ani, au fost arestați pe 5 aprilie, la o pensiune din Kenya, după ce au fost prinși având asupra lor 5.000 de furnici.
Tinerii spun că strângeau furnici pentru distracție și nu știau că e ilegal
Cei doi păreau tulburați în fața judecătorului din Nairobi, iar în sala de judecată le-au spus magistraților că strângeau furnici „pentru distracție” și că nu știau că este ilegal.
Într-un alt dosar penal, tânărul kenyan Dennis Nganga și vietnamezul Duh Hung Nguyen au fost și ei acuzați de trafic ilegal de furnici, după ce au fost prinși cu 400 de exemplare în locuințele lor din Nairobi.
Potrivit Serviciului pentru Faună Sălbatică din Kenya (KWS), cei patru ar fi implicați într-o rețea de trafic de furnici către piețe din Europa și Asia. Speciile vizate includ Messor cephalotes, o furnică distinctă, roșcată, mare, originară din Africa de Est.
„Exportul ilegal al acestor furnici nu doar că subminează drepturile suverane ale Kenyei asupra biodiversității sale, dar privează și comunitățile locale și instituțiile de cercetare de beneficii ecologice și economice importante”, a transmis KWS într-un comunicat de presă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bc7c3d8f4eaff01872d9ef866ad42d15.webp)
Până acum, Kenya a luptat împotriva traficului de faună pe specii mari și emblematice, precum elefanții, rinocerii sau pangolinii.
Cazurile recente semnalează însă „o schimbare în tendințele de trafic – de la mamifere mari la specii mai puțin cunoscute, dar esențiale din punct de vedere ecologic”.
Cei doi adolescenți belgieni au fost arestați în comitatul Nakuru din Kenya, o zonă care adăpostește numeroase parcuri naționale.
Cele 5.000 de furnici au fost găsite într-o casă, depozitate în 2.244 de eprubete umplute cu vată, pentru a le asigura supraviețuirea luni bune.
Ceilalți doi bărbați au fost prinși în Nairobi, având 400 de furnici în apartamentele lor.
Kenya: Valoarea furnicilor confiscate se ridică la 7.700 de dolari
Autoritățile kenyene au estimat valoarea furnicilor confiscate la aproximativ 7.700 de dolari. Prețurile pot varia semnificativ în funcție de specie și de piața de destinație.
Philip Muruthi, vicepreședinte pentru conservare în cadrul Fundației Africane pentru Faună Sălbatică, a explicat că furnicile au un rol esențial în ecosistem: îmbogățesc solul, ajută la germinare și servesc ca hrană pentru alte specii, precum păsările.
„Când vezi o pădure sănătoasă, cum e pădurea Ngong, nu te gândești la ce o face să fie așa. Totul pornește de la bacterii, trece prin furnici și ajunge la animalele mari”, spune Philip Muruthi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f2a8d3f7f84cbc9d5e3d63e415e6fe9a.jpg)
El a avertizat că traficul cu aceste specii de insecte riscă să aducă boli în industriile agricole ale țărilor de destinație.
„Chiar și dacă există o formă de comerț, aceasta trebuie să fie reglementată. Nimeni nu ar trebui să ia resursele noastre pur și simplu”, a conchis vicepreședintele pentru conservare de la Fundația Africană pentru Faună Sălbatică.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0320cd177a7512d93eccc74b56464446.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5b0f1179a8fd3fa8205be3f8f46927a2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_8e09688e1c30ca8de421e14a19b26a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_afabf58ad5677a4a90ca3e43508e5114.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_89e3a924fbe22cb361409f884c720a11.jpg)