Doi angajați ai DSP Dolj s-au ales cu dosar penal, după ce zilele trecute au a permis ieșirea din carantină a unor persoane pentru însoțirea unei femei confirmată cu COVID-19.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au deschis ,azi, un dosar penal pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, după ce reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au permis ieşirea unor persoane din carantină.
”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au permis ieşirea din carantină a unor persoane care au însoţit-o pe numita T.E., persoană confirmată pozitiv COVID-19. În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”, au precizat anchetatorii.
Au fost întocmite, până în prezent, 315 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.