Dosar penal pentru vătămare corporală și ucidere din culpă după prăbușirea clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc

 10 comentarii

În urma părbușirii parțiale a clădirii internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, din cauza căreia un elev a murit și trei fete au fost rănite, se fac cercetări pentru vătămare corporală și ucidere din culpă, a transmis luni seară Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita, care a prezentat filmul tragediei.

Poliția din Odorheiu Secuiesc a fost sesizată prin apel la 112, luni, 18 decembrie, în jurul orei 16:10, în legătură cu faptul că un perete de la internatul unui liceu s-a prăbușit peste mai multe persoane, precizează IPJ Harghita.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că reprezentanții unei societăți comerciale ar fi executat, cu utilaje specifice, o lucrare de amenajare a terenului din jurul internatului. Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire”, precizează reprezentanții poliției.

Cele două fete de 16 ani au fost scoase în siguranță de sub dărâmături. Ulterior, a fost scoasă și cea de-a treia fată care „era în stare de inconștiență”, a fost resuscitată și apoi transportată la spital.

În cele din urmă, a fost extras și băiatul care nu a răspuns maneverelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

„În cauză, prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc a dispus efectuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, precizează IPJ Harghita.

Clădirea în care funcționa internatul a fost construită în 1910 și era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică.

Recent, în curtea internatului începuseră lucrări pentru racordarea acestuia la rețeaua de canalizare din oraș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Irinel 19.12.2023, 11:07

    Condoleante! Multa sanatate fetelor ranite!

  • Avatar comentarii

    durban22 19.12.2023, 11:17

    Din toti banii de chirie luati {o multime de bani}, biserica catolica trebuie sa plateasca cu varf si indesat toate despagubirile rudelor elevilor afectati de acesta tragedie !.

  • Avatar comentarii

    Dori.l 19.12.2023, 11:38

    Vor da vina pe vechimea cladirii...

  • Avatar comentarii

    Mitica_Cornel 19.12.2023, 12:45

    Vazand la TV cum patronul firmei locale care a sapat santul nu intelegea intrebarea jurnalistilor ''Aveti ceva sa va reprosati?'', ma intreb oare ce a inteles el din autorizatia de constructie care banuiesc ca este emisa in limba romana.... Oare cineva din UDMR sa simte vinovat pentru ca de 30 de ani promoveaza sistematic ca fratii nostri secui sa nu invete limba romana? Si asta doar de dragul ca sa aiba UDMR asigurata o masa de vot care sa ii tina in parlament.

  • Avatar comentarii

    mica 19.12.2023, 13:26

    Trebuia să se ia măsuri înainte de prăbușirea clădirii.

ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
08:53
Un tronson din Autostrada Bucureștiului A0, aproape de inaugurare: Se toarnă ultimul strat de asfalt
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!