Dosarul lui Tăriceanu în care un medic îl acuza de fals în declaraţii a fost clasat. Dosarul trimis de Direcția Națională Anticorupție (DNA) la Parchetul General, în care Călin Popescu Tăriceanu era acuzat de medicul Vladimir Marinescu că şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, a fost clasat de procurori miercuri, 14 martie.
Este vorba despre o cauză înregistrară pe rolul DNA, declinată de Direcţie la Parchetul General, care se referă la fals în declaraţii.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de către medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreşedinte ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară) şi Doina Tudor (fost senator).
Medicul susţine că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informaţii.
Dosarul lui Tăriceanu în care un medic îl acuza de fals în declaraţii. Ce spune șeful Senatului despre acest caz
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
„Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi – 13 martie, după ce informaţia privind verificările a apărut în spaţiul public.
Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: „Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat