Dosarul Revoluției, în care e judecat Ion Iliescu, plimbat între instanțe. Înalta Curte a trimis cauza la Curtea de Apel București. Cum a motivat

 2 comentarii
Ion Iliescu vorbind la telefon in sediul fostului Comitet Central al PCR, actualmente sediul MAI, pe 22 decembrie 1989. In stanga imaginii apare Adrian Sarbu, viitorul proprietar al PRO TV. Foto: Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri, 24 februarie, trimiterea Dosarului Revoluţiei pentru soluționare la Curtea de Apel Bucureşti, susținând că nu are competența să judece acest caz, pentru că Ion Iliescu nu era șef de stat pe 22 decembrie 1989, ci doar membru al Consiliului FSN.

„În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989 orele 16.00 - 30 decembrie 1989, unul dintre inculpați nu a deținut funcția de șef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale şi, ulterior, de președinte al aceluiași organism”, a transmis ÎCCJ, făcând referire la Ion Iliescu, cel care a devenit președintele României în 1990.

Instituția a făcut apoi trimitere la fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, cel care la momentul Revoluției nu era membru al Guvernului şi nici vicepremier, ci membru al CFSN.

„Un alt inculpat, în perioada 22 decembrie 1989 orele 16.00 - 27 decembrie 1989, nu a deținut funcțiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, organ central de putere distinct de instituția Guvernului României”, a precizat Înalta Curte.

„În consecință, față de funcțiile deținute de inculpați în perioadele menționate, în raport cu dispozițiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluționarea a cauzei în primă instanță”, a mai transmis ÎCCJ.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/dosarul-revolutiei-1989-iccj-cab.pdf"]

Iliescu, acuzat de infracțiuni contra umanității

În august 2022, fostul președinte Ion Iliescu, care în martie va împlini 93 de ani, a fost trimis din nou în judecată în dosarul Revoluției din 1989, iar procurorii au făcut public rechizitoriul neanonimizat. Ion Iliescu a fost acuzat de infracțiuni contra umanității, la fel fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu (81 de ani) și generalul Iosif Rus (86 de ani), fost comandant al Aviației Militare.

În cele 342 de pagini ale rechizitoriului neanonimizat, Cătălin Ranco Piţu, procuror militar şef în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Secţia Parchetelor Militare, a decis că Iliescu, Voiculescu și Rus sunt vinovați pentru victimele Revoluției din 1989.

Totodată, procurorii Parchetului General au stabilit că „nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989” și că prezenţa teroriștilor nu a fost probată în niciunul dintre „miile de dosare” instrumentate în ultimii 33 de ani.

Epopeea Dosarului Revoluției

Primele anchete despre violențele de la Revoluție au început încă din 1990, când au fost condamnați la închisoare foști lideri comuniști: Tudor Postelnicu – fost ministru de interne, Iulian Vlad – ultimul șef al Securității, Ion Dincă, fost viceprim-ministru, Emil Bobu, fost secretar și membru al Comitetului Politic al C.P.Ex. al PCR, Manea Mănescu, fost vicepreședinte al Consiliului de Stat și membru C.P.Ex. al PCR. Ei ies din închisoare înainte de executarea completă a sentințelor, printr-un decret de grațiere semnat de Ion Iliescu.

În anii 2000, generalii Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare pentru reprimarea demonstrațiilor anticomuniste de la Timișoara, însă procurorul general de atunci, Joița Tănase, a făcut recurs în anulare.

În aprilie 2019, procurorul general de atunci al României, Augustin Lazăr, a anunțat finalizarea dosarului Revoluției și trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, acuzați de infracțiuni contra umanității. Amiralul Emil „Cico” Dumitrescu nu se mai regăsește în rechizitoriul trimis acum în judecată de procurorii militari, pentru că a murit în 2019.

În octombrie 2020, Curtea Supremă a exclus mai multe probe depuse de Parchetul Militar la dosar, printre care rapoartele întocmite de SRI și de Comisia parlamentară de anchetă a revoluției care a funcționat în anii ’90.

Dosarul s-a întors la procurorii militari din cadrul Parchetului General în 2021, după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins rechizitoriul și au decis restituirea dosarului pentru a fi refăcut. Instanța supremă a identificat mai multe probleme de legalitate în investigația procurorilor militari, iar magistrații au fost nevoiți să refacă ancheta la 32 de ani de la evenimentele din 1989.

Peste 1.100 de oameni au murit la Revoluția din 1989 și mai mult de 3.000 au fost răniți, potrivit datelor oficiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    pikpik 24.02.2023, 19:58

    Da, da...asteptati så crape in timp ce ei sunt mega-imbuibani cu privilegii de toate tipurile. Apropo: despre mineriade se mai aude ceva? Sau deja ati uitat?

  • Avatar comentarii

    misu50 25.02.2023, 10:43

    Vrajeala asta cu dosarul practicat de (in)justitia din Romania il tine in viata pe bolsevic! Singura care nu-l iarta e varsta si de asta ii doresc macar 15 ani de acum incolo!! Sa-l vad garbovit cum ranjeste spre podea...

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!