Libanezul Andre Jaderian, iranianul Alireza Yousefi Jouybari și turcul de etnie kurdă Memet Turan sunt trei afaceriști care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, în dosarul spăgii de la Unifarm. Ei au fost de acord să fie condamnați la câte trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani, pentru trafic și cumpărare de influență. Citând informații din dosarul DNA aflat pe masa judecătorilor, care cuprinde discuții pe WhatsApp sau interceptări ambientale, Ziare.com recompune un tablou aproape neverosimil: al “comisioanelor” uriașe și al amatorismului funcționarilor statului român în achiziționarea de echipamente medicale, vitale în lupta contra COVID-19. Practic, un comerciant de fasole, ceapă și cartofi a vândut măști României.
Cuprins:
Cine sunt cei trei afaceriști-cheie în acest dosar?
Iranianul Alireza Yousefi Jouybari a fost asociat la două societăți, între care BSG Business Select SRL, care funcționează sub această denumire din decembrie 2019.
Opt ani n-a avut nicio activitate. Era însă înregistrată ca plătitoare de TVA, deci aptă de operațiuni comerciale. Pe 18 martie transporta deja echipamente către Unifarm.
BSG Business Select SRL a importat măștile din Turcia și a fost folosită în afacerea cu Unifarm.
Pe 2 martie 2020, afaceristul libanez Andre Jaderian trebuia să stabilească detaliile unor importuri de legume, fasole, cartofi și ceapă cu turcul de etnie kurdă Memet Turan. Cei doi se știau de 12-13 ani.
În timpul discuțiilor, Memet Turan i-ar fi spus partenerului său că poate aduce măști de protecție din Turcia, în contextul pandemiei. Este momentul în care Jaderian ar fi arătat că îl cunoaște pe Adrian Ionel, șeful Unifarm, despre care credea inițial că este un lanț de farmacii, ulterior aflând că era, de fapt, o companie a statului.
Potrivit mărturiilor din acest caz, afacerea a fost planificată în celebrul restaurant “Bârlogul Lupilor” din cartierul bucureștean Drumul Taberei.
Pe 2 martie, seara, deja Jaderian îl contactează pe WhatsApp pe Adrian Ionel, căruia i-a spus că avea posibilitatea să importe măști de protecție împotriva COVID-19.
Documentele de pe masa judecătorilor arată că, la ora 19.52, Jaderian a inițiat o discuție pe WhatsApp cu Ionel.
Emoticoanele transmise și colocvialitatea schimbului de replici denotă faptul că cei doi se cunoșteau, existând o anumită relație de amiciție între ei.Anchetator DNA:
“În decurs de două minute de la primul mesaj, deja s-a parafat o înțelegere”, notează DNA.
Ionel a fost interesat să cunoască dacă produsele au marcaj CE, iar libanezul i-a transmis un certificat al unui producător de măști din Turcia, alături de specificații privind ambalarea lor: “75 buc pe cutie”, “32 cutii pe bax”, “2.400 buc pe bax”.
Potrivit DNA, din conversațiile dintre cei doi, coroborate cu imaginile certificatului și a măștilor transmise, obiectul contractului urma să fie de 1.000.000 de măști fără valvă și 750.000 cu valvă.
Anchetatorul DNA atrage atenția asupra ușurinței cu care s-au purtat negocierile pentru achiziții: “Se poate observa ușurința cu care Ionel Adrian a tratat o procedură de achiziție, clar și strict reglementată de lege, a unor echipamente de protecție care ar fi trebuit să contribuie la salvarea unor vieți omenești, arbitrariul în alegerea furnizorului, lipsa de rigoare în ceea ce privește calitatea și standardele îndeplinite de echipamente, comportamentul lipsit de orice responsabilitate în legătură cu efectuarea unor minime verificări ale firmei de la care urma a face achiziția”.
Ulterior, Jaderian discută cu furnizorul Memet Turan: “Te înnebunesc dar asta este, munca este muncă. Ori facem bani, ori mâncăm semințe”.
Conform DNA, Jaderian și șeful Unifarm s-au întâlnit la “Bârlogul Lupului”, împrejurare în care au discutat și despre achiziționarea unor combinezoane de protecție. La acea întâlnire, Ionel ar fi a pretins câte 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 de euro și 10.000 de euro pentru măștile de protecție, bani pe care urma să îi primească după primirea mărfii și finalizarea contractului, în schimbul atribuirii contractului.
Potrivit acuzațiilor DNA,
“Din aceasta sumă, inculpatul Ionel Adrian urma să primească suma de 760.000 de euro convenită cu intermediarul”, preciza DNA.
Deoarece BSG Bussines Select SRL nu i-a achitat lui Jaderian nicio sumă din procentul de 18% convenit, Adrian Ionel, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
“Din totalul echipamentelor din contract a fost livrată și plătită doar o parte, 1.000.000 de măști și 26.000 de combinezoane”, conchide DNA.
Pe 23 iunie, Adrian Ionel a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de către DNA.
Despre achiziția Unifarm de la firma BSG Business Select, Libertatea a scris pe 21 martie. Subiectul a fost tratat și de Rise Project, care a publicat o anchetă despre această firmă pe 15 aprilie.
Libertatea a scris repetat, încă de la începutul pandemiei de COVID-19, despre afacerile directorului Adrian Ionel la Unifarm.
Totodată, ziarul a scos la iveală și anterioarele nereguli ale lui Ionel, de după Colectiv, sesizate de Corpul de Control, dar mușamalizate.