Două treimi dintre marinarii depistați pozitiv pentru COVID-19 de pe USS Theodore Roosevelt sunt asimptomatici

Comentează

Două treimi dintre marinarii depistați pozitiv pentru coronavirus din cadrul echipajului portavionului american Theodore Roosevelt sunt asimptomatici.

Informarea a fost făcută de numărul doi al Statului Major interarme, generalul John Hyten, scrie Agerpres.

“Nu sunt doar 5.000 de persoane, ci sunt 5.000 de persoane de un tip particular, mai tânăr şi mai sănătos decât populaţia generală”, a declarat John Hyten.

Până acum, proporția bolnavilor asimptomatici varia între 20% și 50%, însă aici proporția e de 60-70%.

Totodată, mulți dintre marinarii de pe USS Theodore Roosevelt care au fost depistaţi negativ la sfârşitul lui martie au devenit mai apoi pozitivi.

“Prin urmare, există un factor timp pe care trebuie să îl luăm în calcul”, mai spune generalul american.

Puţin mai mult de 10% dintre cei pozitivi au fost depistaţi iniţial negativi.

“Ce am învăţat este că cei care au trecut de la negativ la pozitiv au făcut asta întotdeauna în perioada de 14 zile. Ce ştim este că o carantină de 14 zile, individuală sau în grupuri foarte mici, urmată de un test, ne va da siguranţa că avem un echipaj sănătos”, a mai precizat  generalul John Hyten.

Vineri dimineaţă, 94% din echipaj fusese testat pentru COVID-19. În total, 660 de marinari au fost depistaţi pozitiv şi 3.920 negativ pentru COVID-19. În urma infectării cu noul coronavirus, unul dintre marinari a decedat.

Pentagonul a decis să îi testeze cât mai rapid pe toţi membrii forţelor sale, pentru a avea o idee mai bună despre procedurile de pus în practică pentru a reveni la o funcţionare mai normală, a precizat generalul.

În momentul de față, portavionul este blocat în insulele Guam, întrucât pandemia de coronavirus a suspendat toate mișcările de trupe americane din întreaga lume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Roxana Butnaru. Sursa foto: arhiva personală
Analiză
13:00
Roxana Butnaru, consilier de stat în Administrația Prezidențială: „România are foarte mulți oameni buni. Problema este dacă avem curiozitatea și răbdarea să-i descoperim înainte să-i descopere alții”
diana-buzoianu, ministrul mediului, la o conferinta de presă
11:25
Tonere de 710.000 de lei și mobilă de peste 1,5 milioane de lei cumpărate de ANM prin contracte directe. Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu. Cum se apară șefa ANM
MONDEN
Marilu Dobrescu si Iubitul Tom
13:10
Cum arată casa influenceriței Marilu Dobrescu, din Australia. „Un muzeu de artă, un balamuc și salonul unei clarvăzătoare”
Adela Popescu si cei trei baieti ai săi
11:55
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță în Grecia, în luna octombrie. Imagini inedite cu cei trei copii. „E absolut perfect”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
14:06
„Asia Express” 11 octombrie 2026. Regulile se schimbă în această seară
13:56
O bandă de români a dat peste 29 de spargeri în Germania, iar din banii furați au cumpărat case de lux și lingouri de aur
13:44
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume a fost ridicată în Germania: poate alimenta 7500 de case cu electricitate pentru un an întreg
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Avocado, înainte de recoltare, în Mexic Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?