Dragnea a spus că, pentru prima dată, va merge în justiție, împotriva celor care au afirmat că a dat un milion de euro, în Statele Unite ale Americii. ”Sper ca această minciună să nu ajungă acolo ( în SUA, nr). Există o lege în SUA care interzice oricărui cetățean străin să facă astfel de plăți. A venit momentul ca în România, cine vorbește, spune minciuni și cine jignește, trebuie să să dea socoteală”, a spus liderul PSD.

El a menționat că, în instanță, aceștia vor putea să demonstreze că el a dat un milion de euro. ”A fost o cină la care a fost prezent și președintele Donald Trump. A durat 20 de minute și a fost fără bani”, a adăugat Dragnea, despre evenimentul la care a participat alături de premierul Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a menționat că nu a stat la hotelul unde a avut loc cina, ci în alt hotel, mai ieftin.

Despre vizita în SUA, Liviu Dragnea a spus că oricare membru din comitetul de învestitură poate invita alți oameni care nu sunt oficiali, la acest eveniment.

”Am considerat că este o invitație pe care am primit-o și am decis să o onorăm. Mi s-a părut important, nu era bine pentru România să o refuzăm. Nereprezentând statul român, am avut niște întâlniri”, a mai declarat el.

Liviu Dragnea a participat împreună cu premierul Sorin Grindeanu la dineul organizat de Donald Trump. Liderul PSD a scris pe Facebook că a discutat cu președintele american despre parteneriatul dintre România și SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.