”Premierul interimar Nicolae-Ionel Ciucă l-a numit astăzi pe Dragoş Condrea în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea prim-ministrului, Secretariatul General al Guvernului (SGG) face parte din Aparatul de lucru al Guvernului”, a transmis, marţi, Guvernul.

Dragoș Condrea a ocupat până marți funcția de director al Direcției Juridice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Potrivit CV-ului publicat de Executiv, Condrea a fost în perioada februarie 2009 – mai 2009 director la Direcția Legislație și Asistență Juridică din cadrul Ministerului Sănătății și consilier personal al ministrului sănătății.

De asemenea, între 2004-2009 a fost director general la Direcția Generală Juridică din cadrul Cancelariei prim-ministrului. În 2003, timp de un an, a ocupat funcția de director al Direcției Juridice și Conflicte de Interese din cadrul Corpului de Control al Guvernului.

De asemenea, în perioada 1998-1999 a fost șef la biroul juridic al BANCOREX S.A., sucursala Victoria.

Postul a rămas liber după ce Antonel Tănase și-a dat demisia, marți, la solicitarea premierului interimar.

„Am avut o discuție și m-am pus la dispoziție, respect dispoziția (Nicolae Ciucă – n.r.). Mi-a spus că o să vină un alt secretar general la guvern”, a declarat Antonel Tănase pentru Libertatea.

Antonel Tănase a fost numit în funcţie de către fostul premier, Ludovic Orban, în noiembrie 2019, la două zile după ce Orban a preluat funcţia de premier.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.