Transhumanța tocmai a intrat în patrimoniul UNESCO. Dar transhumanța, ca o proastă, tocmai a murit din cauza UE

Omul se duce după mintea oii. Și bine își face

„Cam de pe 15 februarie nasc oile. Și turma stă acolo până pe la Sfântul Gheorghe (n.r. – 23 aprilie). Fiecare oaie are timpul ei de fătat. Dar nu poți pleca cu mieii așa. Mieii adorm pe picioare. Dar după Sfântul Gheorghe, poți s-o iei la pas. De acum începe să coacă soarele la câmpie și urci cu turma spre munte. O iei spre iarba fragedă. Cumva, treci și pe acasă, dar ținta este stâna de vară. Uneori prinzi Paștele acasă. Dar n-ai timp de biserică, cum te caută nevasta. 

Ciobanul tunde oaia, nu? Și nu e una, sunt o mie și mai bine. Și stai la stâna de la munte până-n Sfântul Dumitru (n.r. – 26 octombrie). Faci o oprire iar pe acasă și speli și despăduchezi mioara. Poate faci și o nuntă, și un botez. Apoi, cobori la câmpie, să nu te prindă răul iernii. Te retragi cu oaie, cu măgar, cu cal, cu câine, la câmpie, în locuri mai calme. Frigul te pătrunde ca lupul, oriunde te-ai ascunde. Crăciunul? Nu există. Cine-i cioban adevărat merge după calendarul oii. Totul se-nvârte în ritmul oii” – astfel descrie Dragoș Lumpan transhumanța. 

Dragoș Lumpan documentează de peste 15 ani acest drum în ritmul oii. A fost de față la ultima trashumanță, înaintea măsurilor restrictive UE. A umblat cu ciobanii din România, din Albania, din Grecia, din Italia, din Țara Galilor. A fost văzut „ca nebun” de ciobani, a fost lovit de furtuni, s-a rătăcit de turmă. A băut apă din izvor, a mușcat din brânză pe țărână, și-a făcut nevoile ca ursul. 

De ce Ultima transhumanță? Cenzura UE 

În 2023, transhumanța a intrat în Patrimoniul UNESCO. „O glumă bună”, spune Dragoș Lumpan. Transhumanță nu mai e, din ce să mai faci Patrimoniu? UE a impus reguli „din birourile din oțel și sticlă”. Cea mai absurdă privește câinii însoțitori. Limitele legale: 

„La munte: maximum 3 câini; la deal: maximum 2 câini; la câmpie: maximum 1 câine. Cum? Da! Pentru o turmă de o mie de oi. „Glumă bună”.

Apoi, urmează povara Jugetului. Câinii de pază de la stâne trebuie să poarte obligatoriu un juget (o bucată de lemn suspendată la gât, care să îi împiedice să alerge după vânat). Ursul, lupul, vulpea sunt preferate în dauna oii. Cei de la UE s-au spălat pe mâini de față cu Ghiță, ciobanul ajuns în reclama Vodafone. „Domnule, noi dăm reguli, dar le aplică primăriile”. 

De ce Ultima transhumanță? Aroganța made de România

Și primăriile ce fac? A doua lovitură mortală e dată de autoritățile locale și urbani. Tineri căzuți în depresii ori în burnout se mută la sat. E marea fiță. Unele autorități au interzis tranzitarea localităților sau a pajiștilor. Altele lucrează mai aplicat. Interzic tălăngile și căcărezele. Urbanii sunt oripilați, ei nu s-au mutat la sat să vadă un asemenea spectacol. 

De ce Ultima transhumanță? Brânza stoarsă de orice putere

Acest drum de la câmpie la munte, de la munte la câmpie înseamnă sănătate și brânză bună. Păi, cum așa? Umbli la pas, om și oaie, pe kilometri în șir zi de zi. Faci brânză. Ridici oaia sau butoiul de brânză. Bărbații preferă sala, aerul condiționat și suplimentele. Brânza? „Cercetătorii din Palermo din Sicilia îmi spuneau că la un moment dat au constatat că brânza lor a pierdut din gust. S-a pus problema de ce? Măsurile Uniunii Europene de a-i obliga pe ciobani să prepare brânza în încăperi cu gresie, cu faianță, în recipiente de inox. Ei bine, era o bacterie care dădea un gust specific respectivei brânze. Bacteria aia nu știe să trăiască pe faianță și ca proasta a murit”.

Câinele și nevoile. În infinitul ăsta

Și povestește Lumpan: „Pentru câine, deși ești om ca ciobanul, ești dușman. Străinul. Ei știu una: să te muște. Prima oară când am ajuns într-o stână, câinii au sărit pe mine, oile au fugit. Oile au o memorie a feței. Nu eram de-al lor. Și câinii, să mă sfâșie. Se luptaseră cu ursul, nu? Cu mine ce piedică ar avea? Aceștia sunt câinii de apărare. Sunt una cu ciobanul. Mai sunt câinii aparte, cei de turnat oile. Eu n-am putut face fotografiile pe care le aveam în cap, în minte, în vise, din cauza acestora. Apoi, m-am învățat cu «masca». Am găsit un copăcel căzut. Și-l trăgeam cu mine și câinii erau nedumeriți. Ce e tufișul ăla mișcător?

Ce faci cu un șarpe care te țintește? Te miști foarte încet și s-ar putea să nu mori. Cam așa și eu. Sunt multe întâmplări cu câini. La un moment dat am rămas în timpul zilei m-am suit fundeal să citesc, că în timpul zilei nu se întâmpla mare lucru. E totul foarte repetitiv. Când am coborât seara să fac fotografii, câinii dădeau să latre, să sară pe mine, deși teoretic mă cunoșteau. 

Ciobanii îmi strigau disperați: Dă-ți jos ochelarii de soare! Ei nu mă recunoșteau cu ochelari de soare. Au râs ciobanii de mine. Și s-a mai întâmplat una. Am întrebat domle, unde vă faceți nevoile? Înconjurat de câini, de oi. Și ciobanii iar au zâmbit: «Ai încercat oriunde în infinitul ăsta?». Și priveau spre pajiște.

Capra sau oaia?

Două stiluri de viață. Caprele de Grecia merg mai repede. Caprele, ciobanii cu capre au șansa să cucerească mai mult teren, să umble mai repede. Caprele sunt mai curioase. Capra se suie mai sus, capra țopăie, ajunge în locuri mult mai greu accesibile. E un alpinist capra. Oile stau în turme mai mari. Dacă una face un lucru, cam toate vor face același lucru. Sunt mai turmă. Caprele sunt mai independente, sunt mai răzvrătite, sunt mai rebele. Și de asta turmele lor nu pot fi mari. E mai complicat. 

Oaie proastă și oaie deșteaptă? 

E exact ca la oameni. Nu e vorba de prost sau deștept. Uneori te fură decorul, nu? Și nu mergi cu turma. Asta nu înseamnă prostie. E rătăcire. Și eu m-am rătăcit de turma de oi de câteva ori. Ei bine, uneori plecau mult mai repede decât îmi închipuiam și, până strângeam eu toate sculele de fotograf și le puneam să fie transportabile, le pierdeam urma. Eram prost? Eram deștept? Mai sunt nopți în care ciobanul merge fără oprire. De frica proprietarilor de teren. Și peste zi picotește și, ciobanul adormind, oile se răsfiră. Sunt proaste? 

Ciobănia te tâmpește

Cum să fii prost ca cioban? Alegi o femeie care să-ți păstreze avutul acasă. Copiii și restul avuției. Ciobanul în casa lui e un musafir. Tu umbli după nevoia oii, dar și după câștigul tău. Apoi, plecând de acasă, n-ai GPS, n-ai busolă. Știi drumul. Călărești drumul. Ai memoria locurilor și lași oile în libertate, dar și-n constrângere să țină direcția. E un meșteșug acesta. Treci prin zone care mai de care mai sălbatice. Cele mai multe sunt locurile oamenilor și trebuie să te împrietenești cu ei. Nu poți s-o ții într-un război. Dai un lapte, dai o brânză, plătești pentru pășunat. Te tocmești. Nu sunt oamenii la fel de la an la an. 

Apoi, tunsul, mulsul, făcutul brânzei nu sunt munci pentru oricine. Trebuie să impui un ritm. Noaptea nu ai somn, că-s oi care fug din turmă. Și-au făcut somnul sau au dor de ducă. Nu mai zic de pericolele de urs, de șacal. Nu sunt lucruri pentru oricine. E inteligență. E școala vieții. 

Era un cioban Zimbru care s-a luptat cu un urs. Luase ursul un berbec de un corn și a sărit și Zimbru la cornul celălalt. Și s-au luptat așa. Și Zimbru nu și-a dat seama că ursul putea să-i dea o labă. A tras de berbec, a urlat la urs, a asmuțit câinii. Și ursul a cedat berbecul. A fost prost că s-a bătut cu ursul fără să se gândească la consecințe? 

Fotograful Dragoș Lumpan „un comunist”

Turcii ciobani mi-au zis că-s precum comuniștii lor. Adică, am venit cu avionul să stau cu ei, să-i fotografiez. Pentru ei era un lux. Adică, dădeam banii pe un lux, pe o inutilitate. Socoteau câte lemne și-ar fi cumpărat din banii pe biletele mele de avion. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Și ce mai fac Ghiță Ciobanul, și Mierea, și Zimbru? – Unde-s vitejii de altădată?

Date fiind atâtea restricții, Ghiță Ciobanul ce mai face? A renunțat evident la drum pe jumătate. Primarul nu-i mai închiriază pășunea. Nu-și găsește oameni suficienți care să umble atât timp cu oile, să stea atâta vreme plecați. Umblă în jurul satului. El s-a și mutat. E acum undeva între Zalău și Cluj. A rămas cu peste 1.000 de oi, Bebeșel-Sterp ce face? 

Bătrânii au rămas în satul Jina în Mărginimea Sibiului până acum câțiva ani. S-au apucat mai mult de vaci un timp. Acum nu mai au nici vaci. Au găini. Mai mici, mai ușor de întreținut, de păzit. Tânărul Ionică s-a căsătorit, are copii și s-a mutat într-o casă lângă Timișoara. Face fân și le dă oilor, când nu mai e iarbă. E sedentar, are oi, e tot cioban.

Și Andrei Mierea? Andrei Mierea a încercat să se stabilească. Cred că și-a cumpărat o căsuță mică în Zalău și s-a angajat la stat. Din când în când e ajutor de cioban. Îl ajută pe Ghiță la tuns, la fătări. 

Brad Pitt? Se dusese înspre Jibou. Și și-a pierdut urma. 

Constantin Lăzărescu, fabulosul care s-a luptat cu urșii? Și Constantin Lăzărescu și Zimbru au murit. Dar au murit făcând exact ce le plăcea”.

Povestea aceasta este a lui Dragoș Lumpan. Timp de peste 15 ani fotograful Dragoș Lumpan a documentat felul în care transhumanța s-a stins ca urmare a directivelor UE.

Proiecția filmului „Ultima transhumanță”, a lui Dragoș Lumpan:

București, Cinema Union: 23 aprilie;

București, Apollo111: 24 aprilie;

Cluj-Napoca, Cinema Arta: 27 aprilie;

Timișoara, Cinema Victoria (sau Cinema Studio): 7 mai;

Arad, Cinema Arta: 8 mai;

București, Cinema MTR: 12 mai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro