Unul dintre cei mai importanți producători de filme și reclame din România negociază pentru cumpărarea Hotnews

Comentează
Arhiva foto

„De câțiva ani încerc să vând Hotnews. Da, am discuții, dar am mai avut discuții chiar mai avansate cu alte firme și nu s-au finalizat”, a spus Ioan Mărgărit, fondator și acționar Hotnews, pentru Libertatea. Cel care a făcut o ofertă este Dragoș Vîlcu, patronul companiei de producție video Multi Media Est și unul dintre cei care a pus umărul la apariția publicației Recorder. Ajutorul a fost dat înainte de lansarea efectivă a site-ului.

Discuțiile pentru vânzarea Hotnews, unul dintre cele mai importante site-uri de știri din România, către Multi Media Est, companie deținută de Dragoș Vîlcu, durează de câteva luni și au ajuns într-o etapă avansată, au declarat pentru Libertatea surse din piața media.

Dragoș Vîlcu | Foto: Andreearosca.ro

”Suma depășește 2 milioane de euro”, a spus, pentru ziar, o persoană care e familiară cu negocierile.

Chiar Ioan Mărgărit, fondatorul și liderul Hotnews, confirmă existența unor negocieri, dar nu precizează numele companiei interesate și nici suma.

Am primit de-a lungul timpului mai multe oferte. Am negociat și anul trecut, și acum doi ani, poate o să negociem și anul viitor. Nu e nimic finalizat. Suntem în negocieri de multă vreme cu diverse companii care doresc să intre, într-o formă sau alta în acționariat. Eu vreau să vând de 10 ani. Ioan Mărgărit, Hotnews:

Întrebat dacă negociază vânzarea Hotnews către compania deținută de Dragoș Vîlcu, șeful Hotnews a răspuns: „Eu nu am un contract de exclusivitate cu nimeni (pentru negocieri - n.r.). Sunt scrisori de intenție și de anul trecut. Deci, nu știu ce să vă răspund, pentru că avem cu toată lumea clauza de confidențialitate, chiar dacă nu avem o clauză de exclusivitate”.

Hotnews a fost fondat în 1999 de jurnaliștii Ioan Mărgărit și Manuela Preoteasa. Conform termene.ro, cei doi au cele mai importante pachete de acțiuni în compania Media Bit Software, care deține publicația online:

  • Ioan Mărgărit - 36,98%
  • Manuela Preoteasa - 31,48%
  • Andrei Woinarowski - 17,99%
  • Răzvan Cornețeanu - 9,04%
  • Tereza Sălișteanu - 4,50%

Compania Media Bit Software a raportat în 2021 un profit 2,2 milioane lei, la o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, potrivit site-ului Ministerului Finanțelor. Compania era înregistrată cu 25 de angajați.

Hotnews are câteva sute de mii de cititori unici pe zi, conform cifrelor BRAT.

Ieri, duminică, 14 august 2022, Hotnews a înregistrat un trafic de 367.000 de cititori, plasându-se pe locul 15 în clasamentul siteurilor media din România. 

Primele 20 site-uri ale zilei de ieri arată astfel:

Cine este Dragoș Vîlcu

Contactat de Libertatea, Dragoș Vîlcu a spus: „Nu am nimic de comentat. Vă rog să-l contactați pe Răzvan Ionescu, el se ocupă de zona de media”.

Vîlcu a fondat la începutul anilor ‘90 compania de producție video Multi Media Est, una dintre cele mai puternice și moderne firme de producție de reclame video și, mai apoi, în zona de filme. Compania Multi Media Est a avut un profit de 2 milioane de lei în 2021, la o cifră de afaceri de 26,5 milioane de lei, conform datelor raportate la Ministerul Finanțelor. Firma avea anul trecut 19 angajați.

Vîlcu a devenit cunoscut pe piața media după ce a ajutat la lansarea site-ului de investigații Recorder, nu ca fondator, dar ca om care a pus la dispoziție resurse, inclusiv spațiul.

Vâlcu editează, de câțiva ani, mai multe publicații online, printre care Panorama și B365, pe care le administrează Răzvan Ionescu, cel care se ocupă și de zona de business a publicației Recorder. Nici Răzvan Ionescu nu a dorit să comenteze despre subiectul negocierilor cu Hotnews.

Răzvan Ionescu Foto: Life.ro
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!