Drama unei pianiste

Mii de familii deznadajduite doresc ca Anul Nou sa vina cat mai tarziu. Sunt cei care, dupa 1 ianuarie, pot fi evacuati de vechii proprietari. Nu au alta vina decat ca, fiind chiriasi, statul le-a vandut ce nu-i apartinea: casele nationalizate. Maria Radu e aproape nonagenara. Fiica ei, Steluta, e profesor la Conservator. Locuiesc intr-un bloculet vechi, pe str. Maria Rosetti. Aurel Radu mi-a fost coleg la gInformatia Bucurestiului. Veteran, dupa terminarea razboiului intrase in presa la Iasi. Apoi la Informatia, de unde a fost dat afara si trimis controlor la Salubritate: se descoperise ca avusese candva alte optiuni politice decat cele comuniste. Readus la ziar dupa 1964, nu a avut in viata alt tel decat viitorul fiicei, Steluta. Un copil deosebit de talentat, eleva la Muzica.

Parintii s-au indatorat si i-au cumparat un pian. Locuiau intr-un bloc din Amzei, cu pereti subtiri, iar vecinii protestau cand la urechi le ajungea muzica lui Chopin. Au facut prin ’75 schimb de locuinta, mutandu-se intr-un apartament intunecos, dar cu peretii grosi, cel de pe Rosetti. Fata si-a incheiat studiile. Luase deja, a luat si pe urma, prestigioase premii in tara si in afara ei. Are si o stralucita cariera didactica. Prin 1980, nea Radu s-a prapadit. Respectand legea, acum 10 ani, Maria si Steluta au cumparat de la Primarie, iarasi indatorandu-se, locuinta. Au aparut acum fostii proprietari, au revendicat si obtinut imobilul. Doua femei fara nici un sprijin asteapta evacuarea fortata. Peste cateva saptamani. Un pian nu va mai scoate decat sunete de disperare, care nu razbat insa prin usile antifonate ale domnilor Videanu si chiar Tariceanu. Sa traiti bine!, o farsa care a alungat Craciunul din mii de case.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE