Kirstie Galbraith, o tânără din Glasgow, suferă de cancer de gradul 3 care s-a răspândit acum la glandele limfatice și care îi provoacă dureri cumplite, scrie Mirror.

Femeia a povestit că a descoperit în noiembrie 2017 că are o mică umflătură pe unul dintre sâni, pe când era însărcinată cu fetița ei Harley care acum are nouă luni.

După consult, medicul de familie i-a spus că nu își facă griji pentru că era vorba doar despre un abces. Kirstie a fost trimisă la spitalul Stobhill pentru a-i fi înlăturat abcesul, însă rana nu s-a vindecat.

„Mi-au spus că e doar un abces, că mi-l vor scoate și că totul va fi bine. După operație, m-am ales cu o mică incizie, însă, după câteva săptămâni, a apărut o altă gaură și a început să supureze. A început să îmi cadă piele de pe sân, însă mi s-au dat antibiotice și am fost trimisă acasă”, a povestit tânăra, conform sursei citate.

„Aveam dureri cumplite, mai ales când îmi schimbam hainele. În primele trei luni după ce am născut-o pe Harley, am mers în fiecare zi la medic și la spital”, a adăugat ea.

Pe măsură ce rana se agrava, Kirstie a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale. A început să se gândească la ce era mai rău pentru că rana nu se închidea.

„Rana nu se vindeca și supura în continuare. M-am gândit că aș putea avea cancer după ce am văzut că am o altă umflătură sub brațul drept. Știam în adâncul sufletului meu că ceva nu era bine, însă doctorul și asistentele medicale mi-au spus că sunt prea tânără să am cancer”, a spus ea.

„Mi-au spus că ar fi apărut pe rezultatele analizelor cu ultrasunete dacă aș fi avut cancer și nu mi-au luat în considerare cererea de a face o analiză computer tomograf”, a mărturisit tânăra.

Kirstie spune că a fost operată a treia oară, însă starea ei de sănătate nu s-a îmbunătățit. Avea dureri din ce în ce mai mari, deși medicii i-au dat asigurări că rana se va vindeca în timp.

Femeia a mers apoi pentru a fi consultată de un medic specializat în chirurgie plastică. Doctorul i-a spus că trebuie să fie operată de urgență, pentru că avea sepsis în țesutul mamar.

„Medicul a înlăturat multă piele de sân, iar rezultatul analizei computer tomograf a arătat că aveam cancer în stadiul trei. Dacă n-ar fi fost chirurgul plastician, nu știu dacă aș mai fi trăit. M-a ascultat și și-a dat seama că era ceva mult mai grav decât un abces”, a precizat Kirstie. 

Potrivit sursei citate, medicii i-au extirpat femeii sânul drept, însă cancerul se răspândise deja la glandele limfatice. După ce s-a consolat cu gândul că va face chimioterapie, Kirstie a aflat ulterior că nu ar mai putea avea copii în urma tratamentului.

„Am cancer în stadiul trei, gradul trei, pentru că a durat prea mult pentru a fi depistat. (…) Mi-am dorit mereu mai mulți copii, însă am fost devastată, după ce am aflat că mi-ar putea fi afectată fertilitatea. Mi s-a spus că dacă n-ar fi avut un copil, autoritățile sanitare mi-ar fi conservat ovulele gratis.”, a povestit ea.

În această situație, ar trebui să plătească 5.000 de lire, sumă pe care nu o are.

„Pentru că am născut-o pe Harley, se consideră că am deja o familie. Am doar 25 de ani, dar se pare că a fost pusă limită referitoare la câți copii aș putea avea”

Persoanele diagnosticate cu cancer au pot accesa programul de fertilizare in vitro dacă întrunesc toate condțiile impuse de Guvernul scoțian.

Cancerul la sân afectează una din opt femei, boala fiind diagnosticată adesea la paciente de peste 50 de ani. Nu este exclus ca femeile tinere să aibă această maladie.

În cazuri rare, bărbații pot fi diagnosticați cu cancer la sân.

sursă foto: Facebook


Citește și Inginerul român rătăcit în Istanbul nu-și amintește nimic. Medicii de la Psihiatre: ”Trebuie supravegheat permanent, e posibil să dispară iar!”


 

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie